Din tranzitie in recesiune

Nici n-am simtit nici n-am stiut cand s-a terminat tranzitia si a inceput cresterea economica spectaculoasa, ca a si venit recesiunea peste noi !

Nici voi nu v-ati prins nu-i asa? Ei bine, asta da noroc ! Noi teoretic suntem obisnuiti cu greul....Diferenta intre cele doua este mai degraba de natura psihologico-motivatoare... Daca in primul caz (tranzitia) te lupti sa te pornesti de pe loc si dai la cheie, desi motorul refuza cu maxima incapatanare sa porneasca, in cazul din urma motorul merge, sandramaua ruleaza cu o viteza mai mica sau mai mare dar incepe sa dea rateuri...din ce in ce mai amenintatoare. Nu se opreste de tot...caci atunci am fi chiar falimentari ca natiune si economie ceea ce (inca) nu e cazul. Am fi totusi, zic eu, in mijlocul drumului...caci si asta conteaza... Cum falimentezi? In gard, in copac sau in mijlocul drumului de trebuie sa scoti rabla impinsa de pe sosea sa nu ii incurci pe cei care inca se mai tarasc ?

Si ca ajunseram aici. Iaca parere si presa normala la cap p-aci. Deci opriti falimentarea Austriei dragi bancheri romani ! :))

Acum, domnilor bancheri...si de fapt mai mici sau mai mari managerashi din Romanica - nu v-ar strica deloc sa invatati ce inseamna sa conduceti si INDRUMATI oameni ! La noi in tara, si in general in estul Europei noastre unite, e o boala absolut generalizata: orgoliul profesional si orgoliul personal ...absolut gratuit si daunator, bolnav de-a dreptul, ce da nastere unor (sub)culturi organizationale monstruoase, mancatoare de creiere si mai ales de suflete! De ce nu ne simtim bine la locurile noastre de tortura...oops, ma scuzati de munca? O cunostinta a sumarizat perfect in dimineata asta raspunsul la o asemenea intrebare: " 'Cause I hate the fucking bastards that I am working for...!". Da, habar n-avem ce inseamna sa ne cautam mentori, sa acceptam mentori sau sa fim mentori pentru rarii si putinii oameni pe care ii intalnim si care au nevoie de asa ceva. Eu una am suferit mult din lipsa unor sefi-mentori, si am cautat imaginea sefului perfect, caci, nu, nu imi urasc seful "romaneste" si "by default" numai pentru ca exista... Am suferit si cand sfaturile mele catre mai tineri si mai neexperimentati colegi, au fost respinse cu agresivitate sau intoarse dramatic impotriva mea.

Una peste alta, am avut azi un sentiment incredibil de usurare, vecina cu extazul, cand mi-a fost confirmat de la cineva ce a petrecut suficient timp p-acilea ca sa inteleaga "mediul de afaceri si management" romanesc, desi este de formatie si vine din alta lume, ca managerul roman e varza, e o jigodie de om din ce in ce mai convingatoare pe masura ce urca pe scara corporatista. Si spune asta un om detasat, suficient de sus dar de aproape de ei ca sa nu poata fi banuit de frustrare sau partinire. Imi confirma insa ca nu e chiar asa peste tot, ca numai prin estul Europei se intampla d-astea si ca are chiar scuze si circumstante atenuante pentru incapacitatea managerului roman de a comunica normal si pentru lipsa toatala de abilitati de leadership: lipsa de incredere in fortele proprii si FRICA !

In tot cazul, concluzia-mi fireasca, spre amuzamentul interlocutorului meu a fost ca a iti pasa de ceea ce faci si a pune suflet in munca ta...e cel putin nerecomandat daca nu complet nesanatos. De aia recomand oricui sa se spele pe creier cum poate cand pleaca de la munca caci altfel va deveni "ceva" extrem de trist, spre patetic si complet insuportabil.

In contextul asta dragilor, sfat de tranzitie...oops...ma scuzati, de criza: un job de subzistenta + tranformarea fostului job si a ceea ce va place sa faceti in hobby, daca aveti ocazia. Lucrati mult si in paralel cu jobul "de zi" daca puteti, fara bani...numai pentru a va exersa profesia. Eu una asa incerc sa fac si aflati ca pot iesi multe lucruri bune din asta. Poti avea marea surpriza ca jobul de subzistenta sa fie chiar interesant si sa iti aduca lucruri noi, poti vedea in realitate cine ti-a fost amic si coleg bun si cine nu, cine iti da ocazia si are incredere in tine ca profesionist, caci banii sunt exclusi din ecuatia "paralela" deocamdata.
Poti astfel avea dimensiunea si pozitionarea ta ca profesionist...ca liber profesionist...de ce nu ?

Atentie, ce spun eu aici nu este nicidecum ca "workohoolismul" poate fi transformat in ceva interesant, ca il putem duce pe noi culmi si consfiinti (nu stiu exact cum se scrie, sic!) ca mod de viata ! Ba chiar din contra ! Fiti frati bancheri si contabili non-conformisti si creativi (daca puteti :)) ) si veti avea numai de castigat !

Suntem oricum mult prea agresivi, chiar daca pasiv-agresivi, dupa cum spune pe scurt si Mana Ciutacu aici si uitam sa fim oameni si ce mai inseamna normalitatea (cum spuneam in posturile mele anterioare). De aia m-a atins ciudat si sec ce spune Razvan Exarhu la el pe blog. Si eu am trait asa ceva...si da, in spitalele romanesti. Am trait si patit si orori, am indurat si nesimtire...dar mi s-a si zambit. Concluzia: orice generalizarea e gresita iar lamentarile futile de evitat !