Eu sunt Fat-Frumos !

Concluzia nu-mi apartine dar o pot imbratisa ca fiind a mea...mai ales in ultima perioada !

N-am avut vocatie de luptator cu morile de vant sau salvator, credeam eu. Era doar dependenta mea de a darui si ajuta oamenii...dependenta nesanatoasa si consumatoare, ce ma pozitiona aproape intotdeauna de "fraierul / a grupului", "colega sau chiar sefa workahoolica si ambitiosa" sau numai peiorativa "fata buna".

Aflu insa deunazi ca si atunci cand iti doresti din tot sufletul sa te lasi de sportul ajutatului oamenilor cu forta si fara solicitare expresa, si atunci cand vrei sa renunti chiar si numai pentru o zi sau o seara la statutul pe care Dumnezeu stie cine ti-a bagat in cap si in suflet ca l-ai avea - de Fat-Frumos calare pe cal alb...sau Focus argintiu...iaca nu se mai poate !

Cineva mi-a spus de curand ca femeile care traiesc mult singure se masculinizeaza iar barbatii ce traiesc o vreme (atentie la nuanta ;) ) singuri se efemineaza. Cat de deranjante sau vizibile sunt aceste caracteristici dobandite din traiul mai mult mai putin sordid, mai mult sau mai putin ocupat cu tine insuti sau cu un Jupan co-locatar relativ nepretentios si moderat de rabdator, ramane de vazut. Cu toate astea eu m-am considerat intotdeauna un barbat bine in sinea mea...si asta e o traire reala si autentica.

Acelasi cineva ma banuia de manifestari dobandite si oarecum false de comportament masculin si intr-adevar parea sa aiba argumente. Ei bine argumentele erau reale, numai ca usor usor bag seama ca mi le demonteaza existenta proprie !

Totusi, am incercat o vreme sa imi reamintesc ca sunt femeie, ca sunt slaba si sensibila, ca am nevoie de sprijin, intelegere, atentie, grija. Si cand colo, surpriza, surpriza ! Nu e fratilor asa....sunt pana in maduva oaselor un barbat bine, lup singuratic si solitar (istoria personala o demonstreaza cu varf si indesat) si in plus si salvatorul unei echipe de copii in degringolada, demotivati si nefericiti, cel putin cat mai stam pe corabia putrezita de la uzina din Pipera !

In seara asta mi-am reamintit asta, am umflat pieptul si mi-am asumat rolul. Sunt sprijinul oamenilor dragi si apropiati din viata mea, a parintilor mei si a cui se mai nimereste sa aiba nevoie de mine. Nu stiu sa interpretez semne subtile sau sa dau apa la moara manifestarilor muieresti si alinturilor sucite si gratuite ! Bucata aia de creier mi-e suprimata...ca oricarui barbat realist si ocupat !

Scrierea de mai sus, intortocheata sau nu, clara sau alambicata este de fapt un promo dragilor ! M-am gandit sa ma autopromovez caci EU SUNT FAT-FRUMOS - care mai ai nevoie, care iti mai lipseste sau crezi ca iti lipseste ceva (in principal sprijin moral dar nu ne dam in laturi nici de la alte gesturi, ceva mai concrete dar mai limitate ca disponibilitate :) )?!

Singurul sport de care insa ma voi lasa (e prea periculos de la o varsta in sus) va fi salvarea cu orice pret a unor personaje ce nu au nevoie de a fi salvate, grija pentru persoane apropiate ce e perceputa agasant si obositor de catre cei banuiti ca ar fi pe directia generozitatii mele nesolicitate !

Si in plus: ma reapuc de scris, asa ca "Bine v-am regasit !".