Am gasit povestea lui Florin la Tudor Chirila pe blog.
Cine vrea sa-l ajute poate trimite un email la nudoarcuvinte27(at)yahoo(punct)com
Poate va misca si pe voi.
vineri, 18 septembrie 2009
joi, 17 septembrie 2009
Comunicare(a)
Sunt abia ajunsa acasa de la o sindrofie - filiala romaneasca a unei mari banci transnationale a implinit 15 ani pe la noi.
M-am simtit ciudat la receptia respectiva. Nu este lumea mea aia.
Nu, nu, nu lumea profesionistilor, a micilor functionarasi in costume gri sau bleumarin cuminti si ieftine. Tocmai...asta e lumea mea. Lumea mea NU este cea a masinilor opulente, a costumelor scumpe si accesoriilor luxoase. Lumea mea NU este cea a bancilor elitiste si fitzoase. Desi nu ma dau in vant dupa industria in discutie (bancara), cu tot respectul cuvenit, banca impricinata e una din cele mai solide si profesioniste din domeniu. Tot respectul pentru profesionismul lor si mai ales pentru oamenii care lucreaza acolo. Ba mai mult chiar,evenimentul - impecabil organizat, cu bun gust si discretie, minimalist (mai de criza asa), elegant si detasat.
Eu vorbesc acum de "mediul social", de "clasa / clasele sociale" de acolo. Nu mai stiu care imi e locul printre ei in ultima vreme si imi este din ce in ce mai clar, cu toata detasarea si obiectivitatea de care pot da dovada acum, ca, este destul de probabil sa imi fi ratat si viata personala si cea profesionala, dupa criteriile "lumii / lumilor alora".
Am aflat cu durere, discutand cu o persoana pe care mi-a facut mare placere sa o revad dupa ani (ne mai intalnim pur intamplator odata la 2,3 ani) ca sentimentul ratarii bantuie in ultima vreme printre toti si ca toata lumea e apasata de sentimentul desertaciunii. In mod "evident" (?) daca nu ai afacerea ta si cateva milioane de euro in cont, degeaba ai trait pana la varsta asta. Si toate astea spuse senin si detasat. Imi venea sa urlu si sa intru in pamant in momentul ala, caci persoana care imi explica asta avea o viata personala dar si profesioanala care nu se putea compara cu a mea. Eu pe langa scenariile descrise sunt inexistenta, sunt irevocabil si definitiv Ratata perfecta (CU MAJUSCULA) !!!
Ajung acasa si citesc asta la Mana Ciutacu.
Acum, eu ce mai pot zice ? Asa m-am simtit o mare parte din seara asta.
Locul asta din spatiul virtual, numit "blog" e oglinda mea, o expunere extrem de exhibitionista a gandurilor dar mai ales a sentimentelor mele. Da simt nevoia, cateodata, ca intr-un strigat de disperare ce apasa din ce in ce mai greu pe pieptul meu, ca un camion parcat acolo, uitat si deja adancit in asfalt, sa "ies din paranteze", pentru cine are curiozitatea dar si bunavointa sa ma vada. Da, devii expus si vulnerabil, dar ai un loc al tau pe care oricine e liber sa il viziteze sau nu. O vitrina a gandurilor dar si a sufletului propriu. Nu vizezi si nu te adresezi nimanui.
Multi se vor folosi de expunerea ta sa iti faca rau, sa te raneasca teribil si ce este mai rau, fara motiv si fara a castiga nimic. De aici apelul meu natural dintr-un post anterior catre cei care nu au legatura cu mine si nu ma cunosc sa abandoneze locul virtual, auto-proclamat privat, pe care vreau sa il pastrez liber si public in continuare, in ciuda optiunilor de protectie si securitate disponibile.
Usor, usor am inceput totusi sa cenzurez mesajul si informatia de aici. Am multe de povestit si descris, mai ales despre "lumea" careia cu siguranta nu ii (mai?) apartin, dar cum mi s-a cerut explicit si vehement, NU POT SCRIE NIMIC despre lucrurile astea. Multi s-au simtit cu siguranta vizati si expusi, evident deloc mandrii de ei insisi.
Aflu insa cu surprindere ca mesajul meu ajunge adesea la cititor complet distorsionat, ba chiar fix opus a ceea ce vreau sa comunic si asta ma blocheaza teribil. Cum se poate ca cineva sa descrie detasat si cu bunavointa lucruri profunde, cateodata triste, cateodata vesele din lumea ce il inconjoara, cum se pot face declaratii publice pline de vulnerabilitate si fragilitate si la presupusii "adresanti" sa ajunga fix mesajul opus? Cum se poate ca cei mai destepti si profunzi dintre noi sa blocheze comunicarea in halul asta? Cum pot oameni minunati si sensibili trage concluzii si eticheta doar citind blogul cuiva, fara a asculta, fara a incerca sa cunoasca, fara a fi macar curiosi si receptivi la ce e in capul omului ala, fara a ii da sansa sa se exprime ? Sau oare sunt eu atat de haotica in exprimare incat TREBUIE sa ma las de scris si expus public ORICE IDEE sau SENTIMENT ?
Mi s-a reprosat de curand ca zbier public ca ma doare, ca sunt ranita sau profund dezamagita. Dar oare cui datoram "discretia" ? Cum poate afla lumea ca ai un cutit in inima daca nu il arati, daca nu anunti macar ? Ce e rau in a avertiza lumea ca ai o greutate in respiratie si gandire si ii rogi sa aiba putin ingaduinta sau poate...daca asa considera...sa te ocoleasca? Cum se poate simti cineva profund ranit sau jenat de durerea altuia, va rog explicati-mi si mie ca ceva pare sa imi scape ireversibil ! De ce este rau si nefiresc sa spui public ca te doare ceva (in afara de riscanta expunere aratata mai sus) ?
Inainte de a fi bancheri, functionari saraci in costume ponosite, antreprenori mai mult sau mai putin bogati, ingineri, strungari sau valeti in parcare suntem cu totii suflete. Si cu sufletele oamenilor nu e bine sa te joci...nicaieri si in nici o privinta, nu-i asa ?
Unele suflete ni se apropie si daruiesc. Tentatia de a ne juca si de a nu le aprecia e mare, dar nu ar trebui uitat ca e datoria noastra sa nu le calcam in picioare. De multe ori nici nu realizam ca o facem, nu putem accepta asa ceva despre noi.
De aceea, public, acum si aici, de dragul deblocarilor in comunicare si receptarii tuturor mesajelor mele asa cum sunt expuse vreau sa cer iertare tuturor celor ce s-au simtit vreodata atinsi si raniti de povestile mele, de locul si demersul asta numit "blog PERSONAL". In marea majoritate a timpului stiu ce spun si imi asum afirmatiile iar cand nu anticipez consecintele, Dumnezeu stie ca eu sunt cea care le trage si sufera cel mai tare. Cine ma cunoaste bine si ma accepta in halul in care sunt, stie ca tot ce spun vine din suflet si sunt trairi din cele mai autentice. Nu dramatizez, nu exagerez si ma obiectivizez cat ma duce pe mine capul.
Cu ingaduinta voastra,
L.
M-am simtit ciudat la receptia respectiva. Nu este lumea mea aia.
Nu, nu, nu lumea profesionistilor, a micilor functionarasi in costume gri sau bleumarin cuminti si ieftine. Tocmai...asta e lumea mea. Lumea mea NU este cea a masinilor opulente, a costumelor scumpe si accesoriilor luxoase. Lumea mea NU este cea a bancilor elitiste si fitzoase. Desi nu ma dau in vant dupa industria in discutie (bancara), cu tot respectul cuvenit, banca impricinata e una din cele mai solide si profesioniste din domeniu. Tot respectul pentru profesionismul lor si mai ales pentru oamenii care lucreaza acolo. Ba mai mult chiar,evenimentul - impecabil organizat, cu bun gust si discretie, minimalist (mai de criza asa), elegant si detasat.
Eu vorbesc acum de "mediul social", de "clasa / clasele sociale" de acolo. Nu mai stiu care imi e locul printre ei in ultima vreme si imi este din ce in ce mai clar, cu toata detasarea si obiectivitatea de care pot da dovada acum, ca, este destul de probabil sa imi fi ratat si viata personala si cea profesionala, dupa criteriile "lumii / lumilor alora".
Am aflat cu durere, discutand cu o persoana pe care mi-a facut mare placere sa o revad dupa ani (ne mai intalnim pur intamplator odata la 2,3 ani) ca sentimentul ratarii bantuie in ultima vreme printre toti si ca toata lumea e apasata de sentimentul desertaciunii. In mod "evident" (?) daca nu ai afacerea ta si cateva milioane de euro in cont, degeaba ai trait pana la varsta asta. Si toate astea spuse senin si detasat. Imi venea sa urlu si sa intru in pamant in momentul ala, caci persoana care imi explica asta avea o viata personala dar si profesioanala care nu se putea compara cu a mea. Eu pe langa scenariile descrise sunt inexistenta, sunt irevocabil si definitiv Ratata perfecta (CU MAJUSCULA) !!!
Ajung acasa si citesc asta la Mana Ciutacu.
Acum, eu ce mai pot zice ? Asa m-am simtit o mare parte din seara asta.
Locul asta din spatiul virtual, numit "blog" e oglinda mea, o expunere extrem de exhibitionista a gandurilor dar mai ales a sentimentelor mele. Da simt nevoia, cateodata, ca intr-un strigat de disperare ce apasa din ce in ce mai greu pe pieptul meu, ca un camion parcat acolo, uitat si deja adancit in asfalt, sa "ies din paranteze", pentru cine are curiozitatea dar si bunavointa sa ma vada. Da, devii expus si vulnerabil, dar ai un loc al tau pe care oricine e liber sa il viziteze sau nu. O vitrina a gandurilor dar si a sufletului propriu. Nu vizezi si nu te adresezi nimanui.
Multi se vor folosi de expunerea ta sa iti faca rau, sa te raneasca teribil si ce este mai rau, fara motiv si fara a castiga nimic. De aici apelul meu natural dintr-un post anterior catre cei care nu au legatura cu mine si nu ma cunosc sa abandoneze locul virtual, auto-proclamat privat, pe care vreau sa il pastrez liber si public in continuare, in ciuda optiunilor de protectie si securitate disponibile.
Usor, usor am inceput totusi sa cenzurez mesajul si informatia de aici. Am multe de povestit si descris, mai ales despre "lumea" careia cu siguranta nu ii (mai?) apartin, dar cum mi s-a cerut explicit si vehement, NU POT SCRIE NIMIC despre lucrurile astea. Multi s-au simtit cu siguranta vizati si expusi, evident deloc mandrii de ei insisi.
Aflu insa cu surprindere ca mesajul meu ajunge adesea la cititor complet distorsionat, ba chiar fix opus a ceea ce vreau sa comunic si asta ma blocheaza teribil. Cum se poate ca cineva sa descrie detasat si cu bunavointa lucruri profunde, cateodata triste, cateodata vesele din lumea ce il inconjoara, cum se pot face declaratii publice pline de vulnerabilitate si fragilitate si la presupusii "adresanti" sa ajunga fix mesajul opus? Cum se poate ca cei mai destepti si profunzi dintre noi sa blocheze comunicarea in halul asta? Cum pot oameni minunati si sensibili trage concluzii si eticheta doar citind blogul cuiva, fara a asculta, fara a incerca sa cunoasca, fara a fi macar curiosi si receptivi la ce e in capul omului ala, fara a ii da sansa sa se exprime ? Sau oare sunt eu atat de haotica in exprimare incat TREBUIE sa ma las de scris si expus public ORICE IDEE sau SENTIMENT ?
Mi s-a reprosat de curand ca zbier public ca ma doare, ca sunt ranita sau profund dezamagita. Dar oare cui datoram "discretia" ? Cum poate afla lumea ca ai un cutit in inima daca nu il arati, daca nu anunti macar ? Ce e rau in a avertiza lumea ca ai o greutate in respiratie si gandire si ii rogi sa aiba putin ingaduinta sau poate...daca asa considera...sa te ocoleasca? Cum se poate simti cineva profund ranit sau jenat de durerea altuia, va rog explicati-mi si mie ca ceva pare sa imi scape ireversibil ! De ce este rau si nefiresc sa spui public ca te doare ceva (in afara de riscanta expunere aratata mai sus) ?
Inainte de a fi bancheri, functionari saraci in costume ponosite, antreprenori mai mult sau mai putin bogati, ingineri, strungari sau valeti in parcare suntem cu totii suflete. Si cu sufletele oamenilor nu e bine sa te joci...nicaieri si in nici o privinta, nu-i asa ?
Unele suflete ni se apropie si daruiesc. Tentatia de a ne juca si de a nu le aprecia e mare, dar nu ar trebui uitat ca e datoria noastra sa nu le calcam in picioare. De multe ori nici nu realizam ca o facem, nu putem accepta asa ceva despre noi.
De aceea, public, acum si aici, de dragul deblocarilor in comunicare si receptarii tuturor mesajelor mele asa cum sunt expuse vreau sa cer iertare tuturor celor ce s-au simtit vreodata atinsi si raniti de povestile mele, de locul si demersul asta numit "blog PERSONAL". In marea majoritate a timpului stiu ce spun si imi asum afirmatiile iar cand nu anticipez consecintele, Dumnezeu stie ca eu sunt cea care le trage si sufera cel mai tare. Cine ma cunoaste bine si ma accepta in halul in care sunt, stie ca tot ce spun vine din suflet si sunt trairi din cele mai autentice. Nu dramatizez, nu exagerez si ma obiectivizez cat ma duce pe mine capul.
Cu ingaduinta voastra,
L.
luni, 14 septembrie 2009
Concluzia drumurilor mele prin tara de vara asta
Parazitii - Mesaj pentru Europa
Asculta mai multe audio Muzica
Vorbesc foarte serios....Oameni buni, mergeti prin Romanica !!! Eu una nu prea mai am cum....dar vine ea si vara viitoare si un eventual concediu.
PS: Subscriu intru totul, mai putin partea cu atitudinea fata de gay. Pledarea pentru decenta si lipsa expunerii publice insa ramane...si nu trebuie redusa doar la comunitatea gay. Cei ce ma cunosc stiu ca am / am avut prieteni gay care mi-au fost dragi, pe care i-am inteles si cu, care am petrecut clipe minunate. Sunt oameni ok, normali, decenti, cu bun simt si oarecum jenati si ei de circul public al unora. Ce fac baietii de la Parazitii insa e un pic discriminatoriu si dur. Doar acolo ei gresesc !
PPS: Ascultati pana la sfarsit. Comentariul de final este definitoriu....:)))
duminică, 13 septembrie 2009
Prieteni
Nu e o dizertatie pe tema libera sau vreo filosofie extraordinara.
Vreau doar sa le multumesc ca exista in viata mea si ca ma iubesc. Si eu ii iubesc din tot sufletul meu spart in saptesprezece in momentul asta.
A fost o vreme (de curand chiar) cand incepusem sa cred, din motive pe care nu am sa le expun aici, ca nu exista loialitate, afectiune reala si acei prieteni pe care i-ai putea suna in miez de noapte sa te scoata din sant (Doamne fereste!).
Ei bine, ieri si astazi mi s-a demonstrat contrariul si pentru asta tin sa le multumesc din suflet persoanelor in cauza (se stiu ei!).
Nu stiu ce m-as face fara voi dragilor si va multumesc din suflet ca mi-ati amintit ca una din valorile fundamentale in viata mea, pe care o pretuiesc mai mult decat orice pe lume este prietenia adevarata.
Da, trece inaintea oricaror relatii sentimentalo-erotice si uneori umple un gol pe care nici propria familie nu il poate umple (rog verii si verisoarele sa nu dea tare si sa nu se bosumfle...ei stiu ca inainte de a imi fi rude imi sunt prieteni).
Mai mult chiar, niste persoane de la care nu ma asteptam, ce nu imi sunt prieteni mie si despre care am crezut altceva mi-au demonstrat in seara asta ca au suflet, minte si stiu sa valoreze prietenia. Si lor trebuie sa le multumesc din suflet.
Inchei rapid (doar nu vreau sa ma lungesc inutil si sa devin iar plicticoasa ;) ). Diger inca neste pietre inghitite cu polonicul in ultima vreme si incerc sa imi gasesc linistea pierduta pe undeva pe drumuri de tara. Ma tot gandesc de vreo cateva zile sa fac un inventar al oraselor vazute in vara asta si sa va povestesc cam ce senzatie mi-a lasat mie fiecare (cu poze exemplificatoare bineinteles) dar uite ca senzatiile si sentimentele se amesteca, vin in valuri distrugatoare peste mine si imi e greu sa privesc obiectiv sau macar detasat in starea actuala. Se pare ca faptele bune nu raman nepedepsite si facerea de bine...stiti voi. Ori poate ispasesc pacate ?! Cine stie, poate fi si asa si asa...dar nu e usor deloc.
Prin urmare, ne citim curand....cat mai curand sper eu.
Vreau doar sa le multumesc ca exista in viata mea si ca ma iubesc. Si eu ii iubesc din tot sufletul meu spart in saptesprezece in momentul asta.
A fost o vreme (de curand chiar) cand incepusem sa cred, din motive pe care nu am sa le expun aici, ca nu exista loialitate, afectiune reala si acei prieteni pe care i-ai putea suna in miez de noapte sa te scoata din sant (Doamne fereste!).
Ei bine, ieri si astazi mi s-a demonstrat contrariul si pentru asta tin sa le multumesc din suflet persoanelor in cauza (se stiu ei!).
Nu stiu ce m-as face fara voi dragilor si va multumesc din suflet ca mi-ati amintit ca una din valorile fundamentale in viata mea, pe care o pretuiesc mai mult decat orice pe lume este prietenia adevarata.
Da, trece inaintea oricaror relatii sentimentalo-erotice si uneori umple un gol pe care nici propria familie nu il poate umple (rog verii si verisoarele sa nu dea tare si sa nu se bosumfle...ei stiu ca inainte de a imi fi rude imi sunt prieteni).
Mai mult chiar, niste persoane de la care nu ma asteptam, ce nu imi sunt prieteni mie si despre care am crezut altceva mi-au demonstrat in seara asta ca au suflet, minte si stiu sa valoreze prietenia. Si lor trebuie sa le multumesc din suflet.
Inchei rapid (doar nu vreau sa ma lungesc inutil si sa devin iar plicticoasa ;) ). Diger inca neste pietre inghitite cu polonicul in ultima vreme si incerc sa imi gasesc linistea pierduta pe undeva pe drumuri de tara. Ma tot gandesc de vreo cateva zile sa fac un inventar al oraselor vazute in vara asta si sa va povestesc cam ce senzatie mi-a lasat mie fiecare (cu poze exemplificatoare bineinteles) dar uite ca senzatiile si sentimentele se amesteca, vin in valuri distrugatoare peste mine si imi e greu sa privesc obiectiv sau macar detasat in starea actuala. Se pare ca faptele bune nu raman nepedepsite si facerea de bine...stiti voi. Ori poate ispasesc pacate ?! Cine stie, poate fi si asa si asa...dar nu e usor deloc.
Prin urmare, ne citim curand....cat mai curand sper eu.
vineri, 4 septembrie 2009
We ... pe vine !
Duce-ti-va la Leonard Cohen in seara asta, daca aveti cum. Bilete cred ca s-ar mai gasi...compania...incep sa cred ca nu prea conteaza.
Din pacate eu il voi rata din motive pe care nu le voi expune aici. Ma asteapta un we si o perioada extrem de grele....
Tot we asta e si controversatul "Tuborg Green Fest" . Si pe asta mi-e teama ca o sa-l ratez...dar deh, asa e ... cand omul isi face ceva cu mana lui, se cheama lucru manual.
Hai sa aveti un we linistit !
Din pacate eu il voi rata din motive pe care nu le voi expune aici. Ma asteapta un we si o perioada extrem de grele....
Tot we asta e si controversatul "Tuborg Green Fest" . Si pe asta mi-e teama ca o sa-l ratez...dar deh, asa e ... cand omul isi face ceva cu mana lui, se cheama lucru manual.
Hai sa aveti un we linistit !
marți, 7 iulie 2009
De pe drumuri de tara - episodul urmator
Iaca prospaturi din we asta - scurt si intens cum deja v-ati obisnuit.
Buhusi (o mana de oameni :) - bancul vi-l spun alta data...pentru cine nu il stie):
Si Piatra Neamt (destinatia intentionata):
Bineinteles inapoi spre concertul minune (?!) prin Cheile Bicazului, Lacul Rosu si Sf. Gheorghe
Am ajuns si la concert...pentru mine ok, pentru fanii de tinerete ai "regilor" usor dezamagitor.
In tot cazul, alt we plin, spectaculos, vibrant....ooof...suna aproape siropos ce va tot povestesc eu in ultima vreme, nu-i asa ? Ei bine, cu riscul de a pica in patetism va anunt oficial ca am de gand sa continui orice s-ar intampla. Voi bate Romanica in lung si in lat pana imi vine vreo idee, pana gasesc ceea ce caut sau pana cand motive obiective si serioase ma vor tintui iar in orasul de beton.
Sa aveti o saptamana frumoasa !
Buhusi (o mana de oameni :) - bancul vi-l spun alta data...pentru cine nu il stie):
Si Piatra Neamt (destinatia intentionata):
Bineinteles inapoi spre concertul minune (?!) prin Cheile Bicazului, Lacul Rosu si Sf. Gheorghe
Am ajuns si la concert...pentru mine ok, pentru fanii de tinerete ai "regilor" usor dezamagitor.
In tot cazul, alt we plin, spectaculos, vibrant....ooof...suna aproape siropos ce va tot povestesc eu in ultima vreme, nu-i asa ? Ei bine, cu riscul de a pica in patetism va anunt oficial ca am de gand sa continui orice s-ar intampla. Voi bate Romanica in lung si in lat pana imi vine vreo idee, pana gasesc ceea ce caut sau pana cand motive obiective si serioase ma vor tintui iar in orasul de beton.
Sa aveti o saptamana frumoasa !
joi, 2 iulie 2009
De pe drumuri de tara - episodul 2
Si pentru ca am fost acuzata ca mi-am pus rudele pe blog, vreau sa va arat si cam ce inseamna natura dar si casele de pe drumurile pe unde m-am preumblat:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
