LA PASTI

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic: Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!


Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!

GEORGE COSBUC

Anul asta nu am putut fi nici de Pasti acolo unde mi-as fi dorit - la tara, la sluja unei manastiri de sat romanesc vechi. Din motive obiective si contagioase (nenorocirea de varicela ce m-a doborat si inchis in casa in 2 saptamani incredibile)imi voi amana iar plimbarile pe duioase si ancestrale meleaguri unde, spre norocul nostru, prea putine s-au schimbat in 2000 de ani.

Hristos a Inviat !

Cei mai frumosi ani: "Anii mei si...." sau Ce ascult in masina in ultimele 3 zile :)

De vreo 2 zile simt o multumire si relaxare ciudata ;).
Nici n-a venit primavara ca lumea, nici motive palpabile serioase nu am...dar procesul de curatare de creieri face progrese absolut spectaculoase. Si jur ca nu ma ajut de nici un fel de vegetatie, fie ea etnobotanica sau altfel....

Dar in ultima vreme asta fac:


Asculta mai multe audio Muzica

Oare, sa fie si asta?


Asculta mai multe audio Muzica

Pentru ca, pur si simplu imi vine sa strig:


Asculta mai multe audio Muzica


Nu, n-am innebunit ci pur si simplu intr-un moment de inspiratie mi-au picat in mana, din benzinarie 2 CD....si se potrivesc cu starea mea din ultimele 2-3 zile... Si le-am oferit si altora cu incredere SI ASTA:


Asculta mai multe audio Muzica

Insula mea cu... aristo-chats

Cam asa ar putea suna un rezumat al we meu....

Pe langa lectura, mai mult sau mai putin inspirata a noilor titluri achizitionate sapamana trecuta de la Carturesti (foarte ieftin in comparatie cu titlurile comercializate in librariile Humanitas), adica:

"Comert si Loisir in vechiul Bucuresti" al Leliei Zamani si

"Bucurestiul Subteran - cersetorie, delicventa, vagabondaj" al lui Adrian Majuru

am fost la film... Mda, a doua recomandare de mai sus ar fi putut sa prevesteasca alegerea aparent neinspirata a filmului..

Si cum eram doua blonde, una mai batrana si de-a dreptul platinata in suflet, fara sa ne informam sau macar sa citim si noi un synopsis, am intrat la "Shutter Island" pentru ca "merita, am auzit eu pe la cunostine si pe bloguri ;) !" si doar "e asa mare succes de box-office".

Ce pot sa spun, acum, dupa vizionarea aparent chinuitaoare intr-o sambata seara, cu prietenii, este un simplu: Wow, chiar merita vazut, incercat, rumegat, digerat cu atentie ... ! Asta noapte, dupa vizionare, ma pregateam sa ma declar traumatizata si rascolita, ca doar si Di Caprio si chiar genialul Scorsese ziceau ca nici lor nu le-a fost usor.

Bine ca in ultima vreme, cu multumiri netarmurite specialistilor din viata mea, eu dorm foarte bine, sunt mult mai linistita si impacata cu propriile rani si belele din trecut si azi-dimineata (pe la pranz ;)), la trezire, negura din insule tenebroase si minti intunecate si rasucite, s-a evaporat in soarele promitator al "babei" alese de mine anul asta (surprinzator nu ? ...mai ales daca ne uitam la prognozele meteo...).

Si, deschizand companionul nelipsit al diminetilor de week-end, daunatorul televizor, chiar pe TVR3, ma uimeste un documentar frantuzesc despre ... hm....angajatii felini ai Muzeului Hermitage.

Da, sunt 250 de mitze, nici mai mult, nici mai putin conform unui decret al Imparatesei Elisabeta cea Mare, de acum aproximativ 250 de ani. Sigur, ele sunt pisicile "in portie" pentru care conducerea actuala a muzeului are buget, caci documentarul ne spune ca pisici abandonate sunt aduse in permanenta la Muzeu. Sarcina lor initiala era sa protejeze palatul de iarna al tarilor de rozatoare si pentru a nu depasi numarul stabilit clar nu puteau ramane "rezidente" la palat decat daca erau sterilizate / castrate ! (tot prin decret imparatesc).

Imparateasa Elisabeta nu era un mare fan al felinelor caci ele erau doar animale domestice utile, nu de companie precum cainii. Ei bine partial as fi de acord, partial nu. Si jupanul meu blanos a fost de parere ca specia din care nu mandrie face parte ne este foarte utila, dar nu neaparat la starpit rozatoare si vietuitore daunatoare si nefericit aciuate prin subsoluri.

Pentru mine, in ultimii 10 ani, cei doi patrupezi mustaciosi din viata mea au fost si prieteni si terapeuti....si uite azi, cei mai linistiti si potriviti companioni pentru un sfarsit de week-end relaxant, oaza mea de liniste, modelul meu de "aristocratie" si eleganta naturala !

P S :

Oricat de tentata am fost in ultima vreme, dupa cum probabil ati remarcat deja, am tinut-o in recomandari culturale si "Din timpul liber personal" evitand din toate puterile comentarii si pareri (unele destul de clar definite) pe care le am despre mediul politic, social, viata pe care mi-o duc in ultima vreme (da, tot cu cifre, taxe si lupte inutile intr-o tara intr-o cadere din ce in ce mai accelerata). Intre timp (chiar in week-enduri) partide de opozitie isi schimba sau confirma conduceri tinere si promitatoare. Mai mai ca iti vine sa te entuziasmezi si sa speri. Parc-parca simti ca, vorba lui Mircica Badea, "te ia de jos" un val de entuziasm si optimism odata cu primavara ce ne va lovi inevitabil. Ma abtin de la incantari si pareri exprimate entuziast. Inca mai ling niste rani si platesc oaresce porniri publicistice, bloggeristice de activism social daunator si periculos pentru existenta mea profesionala (am abandonat demult ideea de "cariera").

Supra-vietuiesc !

Pentru cei care se intrebau ce mai fac in ultima vreme....

Fac bine, multumesc de preocupare... mai mult asa:


Asculta mai multe audio Muzica

ca doar ma re-cunoaste lumea de "amatoare de exotisme"

decat asa:



... dar "supra-vietuiesc"...si asta mi se pare o minune in fiecare zi ! Pentru oricine crede ca ar fi "mai mult" si are nevoie INTOTDEAUNA de "mai mult" ... le-as ura, in primavara asta, sa ajunga undeva "mai departe".

Vine primavara ?!

Numai pentru unii se pare. Cei ce au timp sa remarce ca s-a intors inevitabil si voios printre noi.

Pe mine, din pacate, m-a ajuns oboseala .... De aia n-am mai dat nici un semn nici pe aici.

Cum am ratat concertul Chris Rea ...si nici la Cranberries n-am mari sanse sa ajung...si din pacate pare-se ca nici bilete de ACDC nu mai gasesc ma gandeam sa o iau din loc pe campuri...iar, ca si anul trecut.

Da, anul trecut am avut un fel de companie, iar pornirile navalnice de re-conectare cu natura le-am confundat cu altceva. Si ce ? Fuse si se duse....cum s-ar zice prin Oltenia...
Anul asta, vazand ca iese soarele si campurile incep usor-usor sa renasca am simtit din nou fiorul...si de data asta l-am recunoscut, l-am imbratisat...chiar de l-am subestimat si confundat atat de regretabil primavara trecuta. La dreapta si stanga soselei ciuruite de ii zicem cu totii DN1, pe care cu stoicism (pana acum) am luat-o la rulat zilnic, se duce zapada si incepe sa miroasa a primavara.

Primavara e anotimpul meu preferat....doar sunt nascuta atunci (de o fi vreo legatura). Unii isi numara anii vietii in primaveri. Cliseu demodat si siropos intr-adevar, dar in cazul meu se potriveste de minune.

Cum insa nu vreau sa (imi) mai promit nimic, o sa spun doar ca ar fi pacat ca oboseala si munca pana la epuizare, fara finalitate si satisfactii reale, sa ma opreasca sa descopar iar drumurile de tara, mai ales intr-un sezon spectaculos ca asta.

Stiu ca ce fac eu in ultima vreme, pentru unii se numeste "supravietuire" si in nici un caz "traire frumoasa si fericita", doar mi-au spus-o clar....

Mai cred insa ca atunci cand nu esti nascut sa intelegi unele lucruri profunde, sau cand pur si simplu ce te incarca pe tine sunt doar frivolitati si superficialitati este aproape imposibil sa intelegi de ce mirosul de lemn proaspat taiat sau de camp proaspat arat sau plouat ma face sa renasc, imi da bucurie si forta sa mai "supravietuiesc" un an....

Este intre mine si natura, nu e trendy, nu "da bine" si nu pare foarte "fun". Naturii nu ii pasa ce masina conduci sau unde locuiesti.... De fapt, ii pasa...ca pare a fi mai deranjata de motoarele puternice de BMW decat de cele ce consuma putin carburant fosil si emit gaze toxice si mai putin (hibrizii auto?!) si nici foarte incantata de izolarea noastra in betoane si orase nu poate fi incantata.

Am incercat si cu mondenitati, superficialitati si alte lucruri "normale" ! "They just don't work for me !!!", scuzata-mi fie exprimarea in limbi ne-materne, vorbite la mine mai mult de nevoie si cu un accent si iscusinta oribile...(multumesc cunostintelor ce s-au ostenit sa remarce si acest lucru !). Probabil ca de aia nu ma trec ultimele examene la ACCA nici profesorii aia din "Regatul" lor.... nu ma inteleg ce le tot scriu pe foi cu incapatanare...

In concluzie, ma intorc la ce stiu eu sa fac mai bine: sa bantui pe camp si sa traiesc simplu, natural si liber ! Nu ma astept sa inteleaga NIMENI din preajma mea sau din trecutul meu plin de alegeri gresite, asa ca ma voi intoarce la singura mea sursa de inspiratie si confort in ultima vreme: cvasi-salbaticia romaneasca.

TVR Cultural ma trimite acum, printr-un superb documentar-serial de calatorie, "Prin tara zanelor" , de data asta pe malul Lotrului sau in Tara Barsei, la cetatea taraneasca Prejmer (vazut, vizitat rapid anul trecut....ma duc sa aud povesti despre cavaleri Teutoni si Cistercieni la TVR acum).

Am colege care ajunsera la Balvanyos iarna asta....de incercat si asta. ... Sau care se duc in fiecare week-end, "acasa" la Sambata in Fagaras. Poate ajung si eu primavara asta ! Invitatiile par a fi deschise si le anunt astfel oficial ca le voi da curs....:) !

Daca apuc, va mai povestesc...daca nu...ma gasiti pe campuri in primavara asta !

Pentru toti amfibienii din lume :)

Preluata de la Elsa Exarhu

Adorabil...asa iti vine sa salvezi lumea nu numai padurea tropicala !



Kermit rulz ! Jur ca mi-a inseninat ziua si mi-a dat o doza superba de optimism !

Reintoarcerea la natura-raritate sau povestiri din Romanica de mult pierduta

Vineri - 1 mai - "Happy birthday to me !!!" - energie si chef de viata 0 dar cu un sentiment oarecum optimist si increzator in "timpuri mai bune". Prim urmare lenevit dramatic si nefiresc pentru o "sarbatorita". Raspuns plictisit la urari politicoase si destul de seci. Bucurat ca "unii prieteni" dar si cunostinte apropiate isi mai aduc aminte de mine. Incheiat ziua cu hotararea de trezire timpurie de "ziua tineretului" si plecat spre meleaguri muscelene, la poalele muntilor Iezer din masivul Fagaras. Este vorba de comuna Bughea de sus, la 5 km de stravechiul oras Campulung Muscel. Comuna are in dotare pe langa peisaje impresionante, un aer nefiresc de curat, oameni nefiresc de normali si vietuitoare pe langa casele lor din rase specifice locului (gaini si cocosi incaltati, niste rate de jurai ca sunt berze sau alte pasari gigantice, vaci docile si productive), flora si fauna de vietuitoare salbatice nefiresc de pornite pe regenerare si renastere (cartite, dihori, ursi, codobaturi, cuci guralivi si alte pasarele colorate si recalcitrante) si niste bai sulfuroase, foarte, foarte vechi, motiv pentru care comuna era cunoscuta intr-o perioada in zona si ca "Baile Magura". Astazi "hotelul" respectiv este lasat in semi-paragina de vreo 2 ani, mostenitorii domeniilor resemnati dar fericiti ca isi pot incheia existenta, deloc saraca prin aceeasi zona, fiind inca intr-un nesfarsit litigiu cu autoritatile locale si statul.

Sambata 2 mai - Asa cum decisesem deja cu o zi inainte dar cu o intarziere de 2 ore, am ales sa nu dau curs indemnului ministresei tineretului si sportului si vesnic tanarului Danutz SRL si sa nu fiu de 2 ori mai tanara in orasul meu ci in lumea de vis pe care fo descrisei mai sus (caci m-am apropiat periculos de mult se zona Olteniei zilele astea). Drumul, un dezastru, suportabil insa atat pe celebra A1 cat si pe mizerabilul drum Pitesti-Campulung multumita noului audio-book achizitionat si devorat in ultimele 2 zile. Este vorba de (vezi si la recomandarea zilei) de cartulia asta.
Ajuns la Bughea, dupa un impresionant tur al urbei ancestrale de inalta tinuta culturala in trecut ca si in prezent, numita astazi (si de ceva vreme in istoria moderna a Romaniei) Campulung Muscel. Daca nu ma credti, sau va suna nefiresc caracterizarea de mai sus a urbei, bagati un ochi aici. Eu am avut ocazia in ultimele 2 zile sa ascult povesti autentice, cu parfum de istorie intrata brusc si nesanatos de impresionant in realitatea mea, de pe la urmasii unor personalitati ca acestea. La conacul gazdelor noastre se ajunge insa, ca singur aspect ce te aduce cu picioarele pe pamant, in lumea reala, pe langa "singura fosta fabrica de melana din Europa", acum dezafectata si lasata in paragina, cu un maldar de fiare ruginite si constructii fara geamuri.

Dupa ce am salutat gazdele, inclusiv pe cei trei aprigi vanatori si aparatori ai domeniului



numai pentru poza asa linistiti si calmi ca in poza de mai sus, ne-am asezat pentru obisnuita ghiftuiala cu bucatele pregatite cu oua de pe la vecini, cu un galbenus de un galben incredibil, ce ne parea noua, bieti oraseni fara privilegiul gazdelor noastre de a detine un asemenea "conac taranesc" :), cel putin ciudata. Ce trebuie neaparat mentionat ar fi ca gazdele noastre, bucuresteni deasemenea, sunt aparent doar bugetari pensionari, teoretic dezavantajati social si financiar in ultimii 20 de ani in Romanica, ce nu au beneficiat nici macar de vreo mostenire in zona. Da dragilor, ce au construit / restaurat oamenii aia in locul acela spectaculos este rezulatatul muncii familiei lor (profesoara de matematica pensionara si inginer la o fosta fabrica cu brand de traditie romaneasca, privatizata actualmente cu proprietari din tari straine). "Conacul" are, se pare, peste 100 de ani vechime, a fost o casuta nu foarte solida, din care in prezent s-a putut salva totusi cate o parte (chiar beciul, o parte din tocurile de la geamuri si usi, decoratiunile exterioare de la streasina casei, parte din pod si multe alte detalii incantatoare).

Si cum asemenea orgii culinare se cer compensate, am pornit-o la plimbare spre manastirile din zona, cu primul popas la Manastirea Namaesti, loc destul de interesant si vechi prin faptul ca se pare ca dateaza din vremuri dacice, fiind initial un templu inchinat zeului Zalmoxe. Atat de interesant locual incat aproape ca as fi reusit sa trec peste hoardele de "pelerine cu batic si haine fals ponosite" ce faceau deja traditionalul "turism ecumenic". Abia dupa aceea am luat firul apei (Bughea) spre celebrele bai. Langa hotelul in paragina - casa mostenitoarei infiate a domeniului, o respectabila doamna, pesnionara plina de farmec si umor.
Seara s-a incheiat apoteotic cu nelipsitul gratar, in spatele bucatariei de vara, la marginea mini-livezii pe care gazdele noastre si-o doresc si ingrijesc de vreo 2-3 anisori.


Duminica - 3 mai - iaca ce am vazut eu pe fereastra cand m-am trezit:





pe ferestrele astea:





Dupa o cana de lapte, nefiresc de galben si gras, cu gust de iarba / cereale (sa fie oare de la mancarea sprintenei si delicatei vacute a vecinului Nea' Ica?)



si dupa o plimbarica prin urbea numita Campulung, pentru achizitionarea obligatoriilor prajiturele si saratele pentru colegii de birou, pentru luni, ocazie de a admira si descoperi (deocamdata doar pe la exterior) muzeul de istorie din oras, si de a afla ca una din fermecatoarele stradute inguste si in panta, poarta numele unui maior mort in Primul Razboi Mondial, unchi dupa bunic al gazdei noastre,
ne-am urnit pe un drum de o frumusete neasteptata in locul si momentul ala, spre o alta manastire din zona - schitul Ciocanu. Dupa un drum forestier dificil pentru masina abandonata inainte de un podet, dar si pentru noi la un moment dat, chiar si prin peisaje si luminisuri superbe, ajunseram intai la mini-gater-ul schitului:



si abia ulterior la vechea bisericuta din lemn, datand ciudat de pe la 1681, alaturi de noua biserica si de chiliile modeste si aparent periculos construite deasupra unei rape.



Am mai admirat o vreme de pe o creasta, din poienita linistita a schitului, in concertul interminabil al unui cuc neconsolat si singuratec, privelistea vaii Bughea (pe vremuri considerata mahala din Campulung, un pic mai departe de cartierul (actualmente de blocuri) Gruiu).



Pe la orele 15.30 ajunseram inapoi la conac, ne-am nutrit pentru o ultima data cu bucate "nesanatoase si grase?!" si la fel de "ciudate" pentru noi, am incarcat provizii insuficiente pentru acasa, ce ne vor da senzatia macar cateva zile ca inca mai putem trai si manca precum fericitele noastre gazde, retrase la pensie intr-un loc idilic si ducandu-si existenta, nu lipsista de greutati si nefericiri, in permanenta inconjurati la masa de langa salcia din curte de copii, rude si prieteni.



Si daca vi se pare ca povestea de mai sus este ireala si inventata, va rog sa ma credeti pe cuvant de drumet, ajuns intreg si neplacut de repede (chiar pe o autostrada extrem de aglomerata si pe un drum pana la Pitesti intr-o coloana enervanta) in Bucurestiul prafos si cenusiu, ca personajele de mai sus exista, sunt reale si nici una din faptele relatate nu sunt fictive.

Stiu, vi s-ar parea de-a dreptul o ciudatenie a naturii ca familia lor si cea a vecinilor au reusit sa altoiasca un pui de dud cu un altoi de prun si ca dudul s-a uscat, dar iata ca prunul infloreste iar copacul arata suficient de "spooky":



dar tocmai de aia v-am si oferit atatea imagini. Poate va tentez si aflati astfel ca zona turistica, celebra de ceva vreme, Rucar-Bran, incepe de fapt de pe la Campulung, inca nedescoperit si nu foarte aglomerat (sunt pensiuni in zona, sunt localnici cu rude dornice de aerisire la deal sau poale de munti dar nu suficient de multe sa te jeneze).

Si in plus va asigur ca cei trei ce au speriat valea - bracii Dora si Piti (mama si fiu de o finete aristocrata rara, si cu un bun simt si inteligenta de la care multi oameni ar trebui sa invete), dimpreuna cu vulpea corcita cu un catel agitat din zona, denumita Bobita, si aciuiata pe domeniile familiei mult mai recent, ce poate cobori un deal maricel in numai 5 secunde (nu am vazut in viata mea un catel alergand atat de repede !) sunt foarte, foarte reali si vioi (unii prea vioi si agitati :), altele mai batrane si intelepte dar cu reale probleme de respiratie si silueta).



Singurele lor defecte ar fi ca mai atenteaza la gastele obeze ale vecinilor (daca si alea se plimba provocator pe rau....?!) sau ca nu suporta sub nici o forma cartitele ce fac musuroaie inestetice si deranjante prin partea cu flori a gradinii, cartite ce trebuie anihilate sapand de 2-3 ori mai mult si mai repede ca ele, fix in straturile de flori :).

Daca v-a placut, va mai ofer detalii si in episoade viitoare (cu tot cu vederi).

Sa aveti o saptamana suportabila !

Hristos a inviat !

Si noi toti odata cu el ! Fie ca lumina sacra sa ne lumineze tuturor un pic mai mult sufletele si mintile ravasite ... macar pentru cateva zile !

Sarbatori cu liniste va doresc !

Sa ne tratam bolile ! Sa ne salvam onoarea !

Wow, cum de nu m-am gandit la scuza asta pana acum ???? "Sunt bolnava. Nu e vina mea - sunt nimfomana, dar ma tratez ! Pentru tine o fac pisi mic si tantalau! Doar nu pot sta asa fara tratament !".

Daca stau si mai bine sa ma gandesc povestea mi-a fost aplicata chiar mie, destul de contondent acum ceva mai multi ani: "Draga mea, sunt bolnav. Ce pot eu sa fac ? Am o nevoie, nu poti intelege tu ! Eu pe tine te iubesc, as ramane cu tine toata viata...dar daca am aceasta 'problema' ?!

In concluzie: sa ne tratam - cei ce avem nevoie, sa ne aparam onoarea - cei ce avem aceasta alta nevoie, sau obligatie ?!

Au inflorit pomii in parc

Si mai mult decat atat...miros teribil de frumos...si nou pentru mine.
Poate doar mi s-a parut mie, dar ieri nu erau infloriti...au inflorit noaptea trecuta ! Ori au inflorit toti deodata ori, asa cum spunea o colaboratoare, nu foarte apropiata, lumina Soarelui incepe sa imi devina de-a dreptul straina. Am revelatii din astea simple (ce frumos ar putea crede careva, ce absurd spun eu acum)! Nu cred ca nu mi-ar prii totusi sa vad si lumina naturala din cand in cand .... Cu siguranta prea am exagerat cu munca la uzina in ultimele luni....

E primavara, si astazi ma pregateam (in mintea mea) sa etichetez un / o idiot / idioata care a trecut pe strada dupa ce in prealabil facuse dus in parfum ieftin cu miros pronuntat floral. Ulterior am realizat, spre uimirea mea jenata si jenanta, ca asa miroseau de fapt copacii de pe marginea strazii si de peste drum (din parc).

Eu pana la varsta asta nu am simtit niciodata mirosul atat de puternic. Cel de primavara si iarba / frunze proaspete da, dar florile pomilor niciodata.

Si tocmai ce vedeam la stiri in seara asta sarbatorirea infloririi ciresilor in Japonia.... Macar asa sa aflam ca a venit primavara....

Mie imi place sa muncesc

Mie imi place sa trag din greu, sa fiu ocupata, sa ma dedic muncii mele...
Mie imi place sa lucrez cu oameni destepti si educati, cel putin egali mie daca nu mai destepti. Mie imi place sa interactionez cu oameni vii, activi si deschisi la minte.

Pana acum nu am gasit asemenea loc si oameni... Ba chiar din contra... Cu obstinenta vecina cu prostia am continuat sa caut. Eu am o dependenta (alta decat cea de picaturi pentru nas...binecunoscuta colegilor, rudelor, prietenilor si oricaror cunostinte.

Sunt L. si sunt workaholica. O vreme am vrut sa ma tratez. Imi era rusine ca sunt asa si in plus nici nu prea vedeam roadele muncii mele iar satisfactiile erau suficient de mici pentru a imi produce negre ganduri de ratare si frustrari teribile. Poate ca dependenta mea nu e tocmai de munca...ci de starile pe care mi le da. Viata personala gravita nefericit in jurul profesiei, si decurgea banal pe calea sigura (de data asta hotarat) spre ratare...dar nu neaparat si nu numai din cauza dependentei mele.

In final am hotarat sa abandonez lupta surda cu cheful de munca si sa imi intretin din cand in cand spiritul si intelectul astfel incat sa ma mentin psihic pe linia de plutire si sa ma abandonez dependentei. Profesia pentru mine are o componenta sociala puternica... De aceea, sper sa ma inteleg cu oamenii pe langa care imi petrec 12-14 ore pe zi, indiferent ca sunt sau nu ca cei de mai sus. Ii fac eu sa fie asa, daca trebuie....

In concluzie we asta ne refacem sufletul si sinapsele - lenevim si citim !!!! Mi-au sosit cartile de pe Amazon dar am o dilema. De aceea v-am intrebat pe voi, cei care ati citit unul sau ambele romane. Va rog sa imi spuneti (in poll-ul din dreapta): voi de care v-ati apuca mai intai ?

PS: Sper ca Jupanul sa se simta mai bine si sa imi toarca linistit la picioare tot we. Momentan inca sufera din cauza crizei de gastrita - pe fond nervos / de stres - mi s-a confirmat in seara asta. Nevricoasa fiinta, dar la ce va asteptati de la un suflet ca ma tolereaza de atatia ani ?

La coppia piu bella del mondo sau "Buongiorno principessa !"

Inregistrarea este facuta pe 27.10.2008, de ziua lui Roberto Begnini, de pe RaiUno - emisiunea lui Celentano "Rockpolitik" si este un pic mai lunga dar am gasit-o pusa pe Youtube pe bucati. Eu am filmuletul complet de 45 min la o calitate mult mai buna dar va recomand sa aveti rabdare si sa bagati un ochi chiar si asa caci la un moment dat maestrul Begnini il citeaza impecabil pe Voltaire:

"I do not agree with what you have to say, but I'll defend to the death your right to say it." sau mai pe limba noastra "Nu sunt de accord cu ceea ce spui, dar mi-as da viata pentru a o putea spune.". Omul in momentul asta face un turneu prin lume cu "Divina Comedie" a lui Dante. Sa ne mai intrebam de unde s-a inspirat Jim Carey ? N-are rost...e doar un actor scalambait...Roberto, pe langa problema lui eterna cu Berlusconi (si il poate condamna cineva ?) si recunoscutele simpatii comuniste ramane un actor si un regizor GE-NI-AL ! Pe mine Begnini ma face sa trec de la incantare si amuzament, la reflectii profunde si amare intr-un mod incredibil si incheie discursul magistral cu un lung citat din Socrate.

Sunt vreo 6 parti asa cum am vazut ca a fost pusa pe Youtube inregistrarea...si merita vazute toate 6...toate cele 45 de minute !

Duetul monstrilor sacri te lasa insa fara cuvinte... Superba demonstratie de longevitate, talent si divertisment de calitate...in deja consacratul stil italian...dar cat de simplu si misto. Doi "golani batrani", "imbatraniti in rele" dar cu o verva si o pofta de viata cel putin molipsitoare. Incep sa ii suspectez e imortalitate pe baietii astia :D !





Pentru comparatie, mai jos si originalul 1967 - unii dintre noi nu eram inca nascuti...dar ei cantau si dansau in felul asta incredibil. Parintii nostri au trait vremuri mult mai misto...iar eu una m-am nascut mult prea tarziu. Ar mai fi cateva perioade din istorie cand mi-ar fi placut sa traiesc...dar asta deja tine de imaginatia genialului Poul Anderson.

Placerea de a darui

Am vrut initial sa scriu "placerea de a DA..." dar mi-am imaginat imediat valul de glume de autobaza, izvorate din frustrarea cotidiana, de birou sau orice plantatie pe care prestam ... Da, da, stiu, toti suntem obisnuiti "sa luam..." zi de zi, si cand scapam si noi "sa dam ... " dam din toti rarunchii nostri frustrati si oprimati... Ei bine, postul asta se vrea de o profunzime ceva mai inalta (sic !, figuri de stil sa nu mai spuneti ca am un stil "neslefuit" :)), asa ca va rog sa va abtineti de la ironii evidente si cu vadite dedesubturi vulgare.

Stiu ca suna usor pretentios tema, sau chiar lipsita de continut dar va asigur ca nu e asa, cel putin in ceea ce ma priveste. Una din marile mele nedumeriri de ani buni incoace vine din atitudinea majoritatii cunoscutilor mei si a persoanelor cu care intru in contact fata de cadouri. Cadorisirea e vazuta strict ca o obligatie (nici macar conventie) sociala, ca un schimb mercantil si material, de care este recomandabil sa te achiti.

Nu am putut sa nu tremur de uimire si incantare (va rog sa va abtineti de la glume santieriste sau de functionarei frustrati ... :) ) cand am citit postul asta pe blog la Exarhu.

Nu mi-a venit sa cred cand am citit despre preocuparea domnului - "pentru că de foarte multe ori ne închipuim greşit ceva despre cel pe care vrem să-l surprindem, ori ajungem chiar noi să ne închipuim că avem nevoie de cu totul altceva decât ne-ar face bine pe loc" si pentru ca "să-i ajutăm pe cei care ne iubesc să ne facă un dar care să ne umple de endorfine".

Wow, mi-am zis, iata ca mai face careva cadouri pentru a ii umple pe altii de endorfine. Se pare ca gestul profan al "cadoului", ruda mai mica si mai firava a gestului nobil de "a darui" nu s-a rupt de tot de conceptul-parinte. Deci n-am innebunit de tot, si nu sunt o ciudatenie a naturii totusi (cel putin judecata din punctul asta de vedere).

Tocmai cand eram pe punctul de a imi pierde speranta si a abandona gestul in discutie, aflu ca mai sunt si alti "egoisti" ca mine ce fac cadouri depunand efort si consumand energie pretioasa pentru placerea egoista de a ii vedea pe cei din jur (dragi de obicei...:) ) plini de endorfine.

Si ce m-a incantat cel mai tare au fost raspunsurile preluate si reproduse de domnul mai sus mentionat... Incantatoare demonstratie de simplitate dar...si de rafinament. Dorinte simple dar extrem de profunde, deloc materialiste, incantatoare!
Multi isi doresc ceaiuri, carti si vin...Asta spune ceva despre cititorii domnului si nu m-am putut abtine sa ma intreb...oare eu ma invart in mediul potrivit? Nu vreau sa ofensez pe nimeni din juru-mi, din contra. Prin mediu ma refer la un cerc social mai larg iar prin apropiata-mi proximitate nu e un secret pentru nimeni ca se invart extrem de putini umani (Jupanul mustacios si co-locatar are placeri extrem de simple si autentice...si desi il suspectez de multa vreme de altceva, pana la proba contrara nu e uman...) care in discutia de fata sunt exclusi (serios, pe bune...!).

Eu imi doresc un abonament la Ateneu sau la Opera si timp sa le folosesc....Au mai fost vreo cateva persoane care visau la asta printre repondenti...Asta nu dovedeste decat ca ingrosam cu mandrie suspecta randurile corporatistilor spalati pe creier si dedicati complet si nesanatos unei cauze gresite...propasirea financiara a altora, oligarhi de pe la noi si de pe la ei. Si nu facem nimic pentru asta...

Saptamana viitoare ma interesez si imi cumpar abonamentul ala....Ala si unul la sala de sport... De luni incolo sau nu....caut acum online !

Si nu in ultimul rand: Doamnelor, mamelor, sa avem cu toatele un an si o vara (!) minunate, caci meritam din plin ! Toate, fara exceptii si scuze !

Sa avem cu totii o primavara superba !

Asa cum deja cred ca v-am obisnuit, cand nu se intampla mare lucru prin viata mea (sau poate devin mai discreta si modesta ... :D ) preiau de la altii...mai ales de la persoanele si personajele pe care le citesc...fara a le cunoaste personal.

Cum sunt cateva doamne trecute in blogroll la mine, in scrierile carora ma regasesc...vad asta la Mariana Ciutacu in dimineata asta... Interesant, zic...daca stau sa ma gandesc bine si eu fac asta cateodata, mai putin metodic si programatic. Probabil de aia nici nu mi-au iesit asa spectaculos actiunile alea de corectie.

Ce m-a atins de-a dreptul astazi, 1 martie sunt citatele gasite tot la ea:

" * Singurul motiv pentru care-i întrebăm pe oameni cum le-a fost weekendul e ca să le putem vorbi despre weekendul nostru.
* Majoritatea femeilor știu ce-nseamnă să te simți în fiecare zi tot mai invizibilă.
* Alt lucru ciudat e că, oricât de mult crezi că iubești pe cineva, te dai la o parte când balta de sânge scurs din el se apropie prea mult de tine."

Chuck Pahlaniuk - Monștri invizibili

De multa vreme cochetez mental dar complet diletant cu ocupatia de critic de carciumi. Pur si simplu, fiind o clienta fidela si pasionata a locantelor denumite arhaic si general asa, simt cateodata nevoia sa le analizez cu prietenii, sa recomandand trimitand cate un amic / cunostinta in cautare de asemenea delectari. Trebuie sa recunosc ca m-am regasit oarecum in personajul Anton Ego din dragalashul si inspirationalul film de animatie "Ratatouille". Magistrala interpretarea lui Sir Peter O'Toole, la varsta-i venerabila. M-am indragostit de el, copil fiind, cand am vazut prima data clasicul si superbul "How to steal a million".

Poate ca de la citatul asta mi se trage si cam asta caut si eu prin cate o carciuma:

"Linguini: Can I interest you in a dessert this evening?
Anton Ego: Don't you always?
Linguini: Which one would you like?
Anton Ego: [sees Remy through the window] Suprise me!"

Ma trezesc acum, de ceva vreme (cam de cand mi-am facut blogul), fara sa-mi arog vreo urma de autoritate sau pricepere in domeniu, in pozitia de comentaror al jucariilor virtuale ale altora, persoane publice unii... In realitate e doar o forma de a impartasi cu voi propriile-mi idei si placeri (?!)...vinovate unele.

Da, ma amuza Mircea Badea, il vizionez si citesc. Probabil ma regasesc, ca multi dintre noi, in frustrarile si isteriile lui...
Da, il citesc pe Tudor Chirila - m-a prins prin scrierile lui pline de seva si trairi autentice, desi el ca personaj si chiar muzica lor nu ma atinge in mod deosebit (am trecut si eu prin perioada "Vama Veche" in adolescenta, cand si ei erau altii si vremurile altele). Are din cand in cand porniri de elogiere a libertatii si rebeliunii, oarecum adolescentine, dupa care tanjim toata viata, chiar de ne e frica sa ne manifestam ca atare...

Nu prea ii inteleg specialitatea / meseria lui Cabral si nu ma ating TOATE scrierile sau pasiunile lui...dar implicarea lui sociala ma prinde cateodata, si o consider laudabila.

Nu ma pasioneaza viata politica la nici un nivel, insa comentariile lui Victor Ciutacu mi se par neobisnuit de logice, pertinente, incisive pealocuri (pentru lumea de "deontologi" in care se desfasoara).

Stiu ca Dragos Bucurenci e o vedeta in mediul tinerilor eruditi si ma amuza pasiunea domnisoarelor apropiate de varsta lui (e totusi foarte tanar). Recunosc ca inteleg mai degraba motivatiile amicilor "metrosexuali" sau chiar "ubersexuali" mai apropiati din generatia mea, dar Dragos are un nivel cultural de invidiat pentru varsta lui, un curaj si o elocinta pe care nu i le poate contesta nimeni (nici chiar autoritati culturale recunoscute cu care spre satisfactia-mi s-a duelat in idei si scrieri la un moment dat). Si in plus cand isi expune asa frumos motivatia pentru care se ingrijeste de propria imagine cu atata atentie si rabdare...nu poti decat sa cauti si tu in graba o oglinda in jur ....

Din aceste motive, plus partea de amuzament si relaxare ma delectez, aprope zilnic cu expunerile domnilor de mai sus si a celor nementionati dar prezenti in blogroll. Mi-e mai simplu decat sa citesc ziare si reviste...Constat cu dezamagire ca prietenii de la care s-a si originat pornirea mea publicistica au abandonat proiectele personale temporar...lucru ce ma dezamageste. Va anunt dragilor ca nu intentionez sa renunt si ma voi tine de capul vostru sa va reveniti si sa impartasiti lumii ce se intampla in jurul vostru.

Prin urmare, nu sunt blogger-ita, dar consider bloguletele o modalitate facila si utila (wow...fac versuri :))) ) de a schimba pareri... Asta daca si voi veti binevoi la un moment dat sa comunicati cu mine. Eu una mi-am facut blog si pentru a comenta despre altii intr-un spatiu al meu, nemoderat dar oarecum proprietate personala (simt de taur deh...).

Pana cand veti decide sa va exprimati si pe la mine, eu una va doresc sa aveti o primvara superba, ca vremea de afara. E momentul sa iesim la soare, sa ne decapotam casa...asa cum ne arata oamenii astia la Razvan Exarhu pe blog.