Poate ca se mai intreaba lumea ce intra pe aici daca traiesc....
Ei bine, chiar greu si cu ceva probleme de sanatate, cu mintile cat se poate de adunate in conditiile date...cu sufletul terfelit cum sincer, nu imi imaginam ca se mai poate la varsta mea....dar inca traiesc.
Si "just like a woman" probabil ca imi voi reveni la un moment dat....
Intre timp, cam fara chef si putere sa ma mai bucur de viata, mai mergem la un concert, mai ascultam o legenda....ne mai minunam cum pot unii sa supravietuiasca pana la varste d-astea...si sa fie vii pe scena.
Asculta mai multe audio Muzica
Se afișează postările cu eticheta De dor si inima albastra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta De dor si inima albastra. Afișați toate postările
joi, 3 iunie 2010
duminică, 28 martie 2010
Amaraciune
Asculta mai multe audio Muzica
Asculta mai multe audio Muzica
Incepe saptamana patimilor....se tulbura apele la mine...ca in fiecare an in perioada asta.
Doamne ajuta-ne si iarta-ne ca suntem taaare prosti !
duminică, 10 ianuarie 2010
Dor de duca - update
Categoric trebuie sa ajung in Italia anul asta....
Cat citesc mai mult pe blogurile noi descoperite, cat ascult mai mult muzica italiana veche...cu atat ma apuc dorul de un loc si o tara pe care de aici, din poze si de la distanta o percep extrem de pitoreasca...romantica chiar....
Asa ca, plan de duca in 2010:
- primul city break o sa fie Roma pana la urma (da, da, in momentul asta si la starea pe care o am e preferabila Amsterdamului sau chiar fata de Praga)
- cel putin o saptamana la vara - tur prin Italica (fie ea si extrem de inveninata si pornita pe romani). Daca nu se poate prin sudul sarac si ne-turistic...merge si un circuit cuminte de turisti asezati si curiosi...
Sincer, as face totusi cele de mai sus "pe cont propriu" cu Petronela din dotare sau avion + masina inchiriata de la ei....
Gata, v-am updatat si cu visele mele recente de duca....
Renee&Renato -Save Your Love
Asculta mai multe audio Divertisment
Da, da, stiu....v-am mai pus piesa asta veche....dar asta ma duce pe mine la Roma intotdeauna :) !
Cat citesc mai mult pe blogurile noi descoperite, cat ascult mai mult muzica italiana veche...cu atat ma apuc dorul de un loc si o tara pe care de aici, din poze si de la distanta o percep extrem de pitoreasca...romantica chiar....
Asa ca, plan de duca in 2010:
- primul city break o sa fie Roma pana la urma (da, da, in momentul asta si la starea pe care o am e preferabila Amsterdamului sau chiar fata de Praga)
- cel putin o saptamana la vara - tur prin Italica (fie ea si extrem de inveninata si pornita pe romani). Daca nu se poate prin sudul sarac si ne-turistic...merge si un circuit cuminte de turisti asezati si curiosi...
Sincer, as face totusi cele de mai sus "pe cont propriu" cu Petronela din dotare sau avion + masina inchiriata de la ei....
Gata, v-am updatat si cu visele mele recente de duca....
Renee&Renato -Save Your Love
Asculta mai multe audio Divertisment
Da, da, stiu....v-am mai pus piesa asta veche....dar asta ma duce pe mine la Roma intotdeauna :) !
De la tara....de dragoste....
Intelepciune populara ? Ati ascultat vreodata ceva mai trist si mai adevarat ?
Doar mie mi se pare extrem de trista doina asta ?
Ioan Bocsa - Ana, zorile se varsa
Asculta mai multe audio Muzica
Doar mie mi se pare extrem de trista doina asta ?
Ioan Bocsa - Ana, zorile se varsa
Asculta mai multe audio Muzica
sâmbătă, 19 decembrie 2009
Sezonul scuzelor
Cand esti indiscret si idiot, dar cu pretentii legitime de a exista, nu iti ramane decat sa faci asa, in speranta ca cei in cauza te vor crede ca nu ai avut nici o intentie abuziva pana la urma:
Timpul nu il poti da inapoi, sa te simti prost la infinit nu ajuta, chiar de realizezi cat de ridicol ai fost o perioada lunga cateodata ... dar acceptarea scuzelor cateodata da. Unii simt nevoia sa fie linistiti si asigurati din exterior ca sunt normali. Eu nu mai am pretentii din astea, dar uite ca fac un gest public. E valabil pentru toti cei apropiati care considera ca anul asta i-am suparat / deranjat cu ceva. Atat am avut de spus in apararea mea.
Va multumesc !
Timpul nu il poti da inapoi, sa te simti prost la infinit nu ajuta, chiar de realizezi cat de ridicol ai fost o perioada lunga cateodata ... dar acceptarea scuzelor cateodata da. Unii simt nevoia sa fie linistiti si asigurati din exterior ca sunt normali. Eu nu mai am pretentii din astea, dar uite ca fac un gest public. E valabil pentru toti cei apropiati care considera ca anul asta i-am suparat / deranjat cu ceva. Atat am avut de spus in apararea mea.
Va multumesc !
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
Je ne regrette rien
Je me fous du passe !
.....
Je repars a zero !
Ca c'est vraiment extraordinaire! Madame, nous vous remercions pour la lection !
.....
Je repars a zero !
Ca c'est vraiment extraordinaire! Madame, nous vous remercions pour la lection !
luni, 23 noiembrie 2009
O bucata din mine ?
Mi s-a spus de curand ca atunci cand gresesti nu este suficient sa spui "iarta-ma" ci trebuie sa repari, sa pui la loc ce ai rupt, sa vindeci ce ai ranit. Si daca asta nu se poate, sa lasi o bucata din tine in locul bucatii de suflet dislocate... Pai in ritmul asta si daca am face asa, stiu eu vreo cateva persoane care pana acum ar fi ramas cu totul prin cel putin 2-3 locuri :))) !
Iese el, soarele si pe strada mea
Lake of Tears - Otherwheres
Asculta mai multe audio Muzica
Nu stiu cand dar sigur, sigur va iesi. Pana atunci am decis sa nu ma mai agit si sa ma las purtata de furtuni.
Dupa furtuna de la inceput...iese si soarele. In caz ca va intrebati cine sunt baietii astia, ciudat si nefiresc de optimisiti sunt 'Lake of tears' si asta spune Wikipedia despre ei.
duminică, 22 noiembrie 2009
O clipa de sinceritate...In loc de bun ramas....
Corina Chiriac - O clipa de sinceritate
Asculta mai multe audio Muzica
Superbe mi se par "clipele de sinceritate" si nu pentru ca nu imi plac momentele de "bun ramas!". Ba din contra, ma consider maestra in asa ceva...tocmai pentru ca prefer alternative si manifestari frumoase, tandre, constructive. Din pacate incrancenarea, resentimentele, ura navalesc cu forta binecunoscuta si distrug, rup suflete si creiere, traumatizeaza si sunt imposibil de contracarat cateodata. Si chiar de nu primesti un "bun ramas" frumos, si chiar daca esti atacat la temelia sinelui nu poti decat sa accepti ce ti se da...si sa lucrezi asupra ta, construind cu rabdare si daruire proiectul numit "viata ta".
Prin urmare, nu iti mai ramane nimic de facut decat sa te ridici de jos, sa te scuturi de praf si sa continui sa mergi...sau altfel spus, cum bine spuse si gandi un bacan victorian de acum doua secole "keep walking" :) !
sâmbătă, 31 octombrie 2009
Erata
Intr-un post anterior citam scrisoarea Sf. Apostol Pavel catre Efeseni ca descriere spectaculoasa, matura, asumata si luminoasa a dragostei.
Se pare ca in capul si sufletul meu ce acum iese din neguri s-a strecurat o eroare de neiertat...era vorba despre Scrisoarea aceluiasi Apostol catre Corinteni.
Oricum cred ca ideea s-a inteles dar pentru ca am promis si pentru ca e atat de profunda, iaca mai jos epistola citata:
"1.De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi.
9.Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "
E usor cateodata sa confuzi sentimentele si senzatiile....dar cred ca trebuie sa ne intoarcem intotdeauna la 4,5,6,7....asa cum binecuvantat si luminos ne spune Sf. Apostol Pavel.
Si atunci se va face liniste si lumina in sufletul nostru si totul va capata alte dimensiuni si alt ritm
Sa aveti un week-end luminos !
Se pare ca in capul si sufletul meu ce acum iese din neguri s-a strecurat o eroare de neiertat...era vorba despre Scrisoarea aceluiasi Apostol catre Corinteni.
Oricum cred ca ideea s-a inteles dar pentru ca am promis si pentru ca e atat de profunda, iaca mai jos epistola citata:
"1.De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi.
9.Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "
E usor cateodata sa confuzi sentimentele si senzatiile....dar cred ca trebuie sa ne intoarcem intotdeauna la 4,5,6,7....asa cum binecuvantat si luminos ne spune Sf. Apostol Pavel.
Si atunci se va face liniste si lumina in sufletul nostru si totul va capata alte dimensiuni si alt ritm
Sa aveti un week-end luminos !
Liniste
In seara asta mi-am reamintit un lucru salvator pentru mine - faptul ca iubirea este de mai multe feluri, vine in diverse forme si manifestari. De multe ori gresim si confundam iubirea cu dorinta, cu ambitia si nevoile noastre acute, cu lipsurile si frustrarile ce striga sa fie satisfacute. De multe ori nevoia de afectiune si atentie acoperita temporar si palid, dar nu mai putin autentic cu picaturi si momente frumoase, primite in dar, ne fac sa confundam lucrurile si sa speram ca ne-am reparat sau umplut definitiv golurile sufletului.
Adesea confundam "suferinta din iubire" cu suferinta din "amor", dorul autentic si binecuvantat cu orgoliie ranite si atunci sentimentul goliciunii ne copleseste. Atunci ne agatam cu disperare si durere de orice semn, gest si fir de ata. Atunci ne strigam nevoile si durerile pe toate drumurile si facem...zgomot. Zgomotul acopera cuvintele, ascunde lucrurile din jurul nostru...ne face sa ne pierdem si mai mult. Uitam ca ne iubim si sa ne iubim parintii, prietenii sau copii atunci cand suferim si suntem lipsiti de dragostea frivola, cand dorinta sau ambitiile noastre nu isi gasesesc raspuns sau satisfactie imediata sau cand suntem indepartati si considerati inutili in cate un context social si profesional, absolut irelevant.
Cred ca atunci ar trebui sa ne amintim definitia iubirii din epistola catre Efeseni. Nu am gasit-o rapid in seara asta online, dar promit sa revin cu citatul curand.
Prin urmare, solutia universala ce rasare firesc pare a fi numai LINISTEA. Daca facem liniste vom auzi ce ne spun cei dragi din jurul nostru, vom distinge iubirea si lucrurile "in firea lor" din jurul nostru si ne vom putea ridica si continua viata cu demnitate si curaj.
Deunazi am gasit undeva un citat din Sf. Vasile cel Mare:
"Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simţămintele inimilor, si, datorita naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalti oameni gândurile noastre, dându-le la iveală ca din niste cămări ascunse ale inimii. Dacă am fi alcătuiti numai din suflet, ne-am inţelege unii cu altii numai prin gândire; dar, pentru ca sufletul nostru işi zămisleste gândurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca să facem cunoscute cele aflate in adâncul nostru. Când gândirea noastra e rostită, atunci este purtată de cuvânt ca de o luntre, străbate aerul si trece de la cel ce grăieste la cel ce aude. Dacă e tăcere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebântuit de vânturi: dacă insă zgomotul făcut de ascultatori suflă impotriva lui ca o furtuna cumplită, atunci cuvantul naufragiază, risipindu-se in aer.
Faceti asadar, prin tăcere, liniste cuvintelor mele. Poate că vă vor parea folositoare unele din gândurile aduse de cuvintele mele.
Greu de prins este cuvantul adevărului si lesne poate scăpa celor ce nu sunt cu luare-aminte."..(Omilia a III a).
In seara asta mi-am regasit linistea. Pentru prima oara de multa vreme mi-am reamintit ce e caldura, sprijinul si intelegerea. Nu pot spune ca nu ma asteptam sa o gasesc in locul in care am regasit-o dar cu siguranta nu intr-un moment greu si dificil. E bine sa stii ca poti primi si oferi ajutor si sprijin, e bine sa iti amintesti ca exista diferite feluri de iubire si ca exista oameni ce nu se pierd in zgomot chiar si cand sufera profund. De fapt cred ca cel mai bun lucru pe care il poti face sa ajuti un om care sufera este sa ii respecti dureerea prin LINISTE, sa ii oferi putina liniste de la tine daca ai.
Si daca s-a facut liniste in sufletul si mintea mea...era firesc sa am revelatii si sa vad brusc intimitatea, dragostea, gesturile mici si tandre in cu totul alta lumina. Incep sa constientizez ce se intampla cu mine...si este spectaculos de bine ! Incep sa vad de ce sunt inconjurata si pentru ce ma lupt in zgomotul suferintei mele.
LATER EDIT: De doua seri incerc sa dorm fara TV-ul deschis...cum fac eu de ani de zile (deh, semn de insingurare si alienare...) si ghici ce ? Am visat: frumos, linistit, real, odihnitor (da ciudat nu?) ! Nu am retiut visul de joi noapte dar stiu sigur ca azi noapte navigam pe un lac mic, prin ape murdare si tulburi, cu o barcuta mica, ca am ratat venirea la cheu prima data, ca am mai dat o tura si pana la urma am reusit sa cobor de pe barca pe uscat.... Ce o fi insemnad habar n-am...dar stiu ca atunci cand dorm cu televizorul deschis nu visez niciodata....
Adesea confundam "suferinta din iubire" cu suferinta din "amor", dorul autentic si binecuvantat cu orgoliie ranite si atunci sentimentul goliciunii ne copleseste. Atunci ne agatam cu disperare si durere de orice semn, gest si fir de ata. Atunci ne strigam nevoile si durerile pe toate drumurile si facem...zgomot. Zgomotul acopera cuvintele, ascunde lucrurile din jurul nostru...ne face sa ne pierdem si mai mult. Uitam ca ne iubim si sa ne iubim parintii, prietenii sau copii atunci cand suferim si suntem lipsiti de dragostea frivola, cand dorinta sau ambitiile noastre nu isi gasesesc raspuns sau satisfactie imediata sau cand suntem indepartati si considerati inutili in cate un context social si profesional, absolut irelevant.
Cred ca atunci ar trebui sa ne amintim definitia iubirii din epistola catre Efeseni. Nu am gasit-o rapid in seara asta online, dar promit sa revin cu citatul curand.
Prin urmare, solutia universala ce rasare firesc pare a fi numai LINISTEA. Daca facem liniste vom auzi ce ne spun cei dragi din jurul nostru, vom distinge iubirea si lucrurile "in firea lor" din jurul nostru si ne vom putea ridica si continua viata cu demnitate si curaj.
Deunazi am gasit undeva un citat din Sf. Vasile cel Mare:
"Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simţămintele inimilor, si, datorita naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalti oameni gândurile noastre, dându-le la iveală ca din niste cămări ascunse ale inimii. Dacă am fi alcătuiti numai din suflet, ne-am inţelege unii cu altii numai prin gândire; dar, pentru ca sufletul nostru işi zămisleste gândurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca să facem cunoscute cele aflate in adâncul nostru. Când gândirea noastra e rostită, atunci este purtată de cuvânt ca de o luntre, străbate aerul si trece de la cel ce grăieste la cel ce aude. Dacă e tăcere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebântuit de vânturi: dacă insă zgomotul făcut de ascultatori suflă impotriva lui ca o furtuna cumplită, atunci cuvantul naufragiază, risipindu-se in aer.
Faceti asadar, prin tăcere, liniste cuvintelor mele. Poate că vă vor parea folositoare unele din gândurile aduse de cuvintele mele.
Greu de prins este cuvantul adevărului si lesne poate scăpa celor ce nu sunt cu luare-aminte."..(Omilia a III a).
In seara asta mi-am regasit linistea. Pentru prima oara de multa vreme mi-am reamintit ce e caldura, sprijinul si intelegerea. Nu pot spune ca nu ma asteptam sa o gasesc in locul in care am regasit-o dar cu siguranta nu intr-un moment greu si dificil. E bine sa stii ca poti primi si oferi ajutor si sprijin, e bine sa iti amintesti ca exista diferite feluri de iubire si ca exista oameni ce nu se pierd in zgomot chiar si cand sufera profund. De fapt cred ca cel mai bun lucru pe care il poti face sa ajuti un om care sufera este sa ii respecti dureerea prin LINISTE, sa ii oferi putina liniste de la tine daca ai.
Si daca s-a facut liniste in sufletul si mintea mea...era firesc sa am revelatii si sa vad brusc intimitatea, dragostea, gesturile mici si tandre in cu totul alta lumina. Incep sa constientizez ce se intampla cu mine...si este spectaculos de bine ! Incep sa vad de ce sunt inconjurata si pentru ce ma lupt in zgomotul suferintei mele.
LATER EDIT: De doua seri incerc sa dorm fara TV-ul deschis...cum fac eu de ani de zile (deh, semn de insingurare si alienare...) si ghici ce ? Am visat: frumos, linistit, real, odihnitor (da ciudat nu?) ! Nu am retiut visul de joi noapte dar stiu sigur ca azi noapte navigam pe un lac mic, prin ape murdare si tulburi, cu o barcuta mica, ca am ratat venirea la cheu prima data, ca am mai dat o tura si pana la urma am reusit sa cobor de pe barca pe uscat.... Ce o fi insemnad habar n-am...dar stiu ca atunci cand dorm cu televizorul deschis nu visez niciodata....
duminică, 25 octombrie 2009
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Everyday I have the blues !
Thrill is gone
Asculta mai multe audio Muzica
Ma mai suportati mult asa depresiva ??? Sa mai sper oare ca trece si situatia se va insenina vreodata ???
Everyday I have the blues
Asculta mai multe audio Muzica
Nu mai bine asa ?
Concentrati in metropole
Asculta mai multe audio Muzica
joi, 17 septembrie 2009
Comunicare(a)
Sunt abia ajunsa acasa de la o sindrofie - filiala romaneasca a unei mari banci transnationale a implinit 15 ani pe la noi.
M-am simtit ciudat la receptia respectiva. Nu este lumea mea aia.
Nu, nu, nu lumea profesionistilor, a micilor functionarasi in costume gri sau bleumarin cuminti si ieftine. Tocmai...asta e lumea mea. Lumea mea NU este cea a masinilor opulente, a costumelor scumpe si accesoriilor luxoase. Lumea mea NU este cea a bancilor elitiste si fitzoase. Desi nu ma dau in vant dupa industria in discutie (bancara), cu tot respectul cuvenit, banca impricinata e una din cele mai solide si profesioniste din domeniu. Tot respectul pentru profesionismul lor si mai ales pentru oamenii care lucreaza acolo. Ba mai mult chiar,evenimentul - impecabil organizat, cu bun gust si discretie, minimalist (mai de criza asa), elegant si detasat.
Eu vorbesc acum de "mediul social", de "clasa / clasele sociale" de acolo. Nu mai stiu care imi e locul printre ei in ultima vreme si imi este din ce in ce mai clar, cu toata detasarea si obiectivitatea de care pot da dovada acum, ca, este destul de probabil sa imi fi ratat si viata personala si cea profesionala, dupa criteriile "lumii / lumilor alora".
Am aflat cu durere, discutand cu o persoana pe care mi-a facut mare placere sa o revad dupa ani (ne mai intalnim pur intamplator odata la 2,3 ani) ca sentimentul ratarii bantuie in ultima vreme printre toti si ca toata lumea e apasata de sentimentul desertaciunii. In mod "evident" (?) daca nu ai afacerea ta si cateva milioane de euro in cont, degeaba ai trait pana la varsta asta. Si toate astea spuse senin si detasat. Imi venea sa urlu si sa intru in pamant in momentul ala, caci persoana care imi explica asta avea o viata personala dar si profesioanala care nu se putea compara cu a mea. Eu pe langa scenariile descrise sunt inexistenta, sunt irevocabil si definitiv Ratata perfecta (CU MAJUSCULA) !!!
Ajung acasa si citesc asta la Mana Ciutacu.
Acum, eu ce mai pot zice ? Asa m-am simtit o mare parte din seara asta.
Locul asta din spatiul virtual, numit "blog" e oglinda mea, o expunere extrem de exhibitionista a gandurilor dar mai ales a sentimentelor mele. Da simt nevoia, cateodata, ca intr-un strigat de disperare ce apasa din ce in ce mai greu pe pieptul meu, ca un camion parcat acolo, uitat si deja adancit in asfalt, sa "ies din paranteze", pentru cine are curiozitatea dar si bunavointa sa ma vada. Da, devii expus si vulnerabil, dar ai un loc al tau pe care oricine e liber sa il viziteze sau nu. O vitrina a gandurilor dar si a sufletului propriu. Nu vizezi si nu te adresezi nimanui.
Multi se vor folosi de expunerea ta sa iti faca rau, sa te raneasca teribil si ce este mai rau, fara motiv si fara a castiga nimic. De aici apelul meu natural dintr-un post anterior catre cei care nu au legatura cu mine si nu ma cunosc sa abandoneze locul virtual, auto-proclamat privat, pe care vreau sa il pastrez liber si public in continuare, in ciuda optiunilor de protectie si securitate disponibile.
Usor, usor am inceput totusi sa cenzurez mesajul si informatia de aici. Am multe de povestit si descris, mai ales despre "lumea" careia cu siguranta nu ii (mai?) apartin, dar cum mi s-a cerut explicit si vehement, NU POT SCRIE NIMIC despre lucrurile astea. Multi s-au simtit cu siguranta vizati si expusi, evident deloc mandrii de ei insisi.
Aflu insa cu surprindere ca mesajul meu ajunge adesea la cititor complet distorsionat, ba chiar fix opus a ceea ce vreau sa comunic si asta ma blocheaza teribil. Cum se poate ca cineva sa descrie detasat si cu bunavointa lucruri profunde, cateodata triste, cateodata vesele din lumea ce il inconjoara, cum se pot face declaratii publice pline de vulnerabilitate si fragilitate si la presupusii "adresanti" sa ajunga fix mesajul opus? Cum se poate ca cei mai destepti si profunzi dintre noi sa blocheze comunicarea in halul asta? Cum pot oameni minunati si sensibili trage concluzii si eticheta doar citind blogul cuiva, fara a asculta, fara a incerca sa cunoasca, fara a fi macar curiosi si receptivi la ce e in capul omului ala, fara a ii da sansa sa se exprime ? Sau oare sunt eu atat de haotica in exprimare incat TREBUIE sa ma las de scris si expus public ORICE IDEE sau SENTIMENT ?
Mi s-a reprosat de curand ca zbier public ca ma doare, ca sunt ranita sau profund dezamagita. Dar oare cui datoram "discretia" ? Cum poate afla lumea ca ai un cutit in inima daca nu il arati, daca nu anunti macar ? Ce e rau in a avertiza lumea ca ai o greutate in respiratie si gandire si ii rogi sa aiba putin ingaduinta sau poate...daca asa considera...sa te ocoleasca? Cum se poate simti cineva profund ranit sau jenat de durerea altuia, va rog explicati-mi si mie ca ceva pare sa imi scape ireversibil ! De ce este rau si nefiresc sa spui public ca te doare ceva (in afara de riscanta expunere aratata mai sus) ?
Inainte de a fi bancheri, functionari saraci in costume ponosite, antreprenori mai mult sau mai putin bogati, ingineri, strungari sau valeti in parcare suntem cu totii suflete. Si cu sufletele oamenilor nu e bine sa te joci...nicaieri si in nici o privinta, nu-i asa ?
Unele suflete ni se apropie si daruiesc. Tentatia de a ne juca si de a nu le aprecia e mare, dar nu ar trebui uitat ca e datoria noastra sa nu le calcam in picioare. De multe ori nici nu realizam ca o facem, nu putem accepta asa ceva despre noi.
De aceea, public, acum si aici, de dragul deblocarilor in comunicare si receptarii tuturor mesajelor mele asa cum sunt expuse vreau sa cer iertare tuturor celor ce s-au simtit vreodata atinsi si raniti de povestile mele, de locul si demersul asta numit "blog PERSONAL". In marea majoritate a timpului stiu ce spun si imi asum afirmatiile iar cand nu anticipez consecintele, Dumnezeu stie ca eu sunt cea care le trage si sufera cel mai tare. Cine ma cunoaste bine si ma accepta in halul in care sunt, stie ca tot ce spun vine din suflet si sunt trairi din cele mai autentice. Nu dramatizez, nu exagerez si ma obiectivizez cat ma duce pe mine capul.
Cu ingaduinta voastra,
L.
M-am simtit ciudat la receptia respectiva. Nu este lumea mea aia.
Nu, nu, nu lumea profesionistilor, a micilor functionarasi in costume gri sau bleumarin cuminti si ieftine. Tocmai...asta e lumea mea. Lumea mea NU este cea a masinilor opulente, a costumelor scumpe si accesoriilor luxoase. Lumea mea NU este cea a bancilor elitiste si fitzoase. Desi nu ma dau in vant dupa industria in discutie (bancara), cu tot respectul cuvenit, banca impricinata e una din cele mai solide si profesioniste din domeniu. Tot respectul pentru profesionismul lor si mai ales pentru oamenii care lucreaza acolo. Ba mai mult chiar,evenimentul - impecabil organizat, cu bun gust si discretie, minimalist (mai de criza asa), elegant si detasat.
Eu vorbesc acum de "mediul social", de "clasa / clasele sociale" de acolo. Nu mai stiu care imi e locul printre ei in ultima vreme si imi este din ce in ce mai clar, cu toata detasarea si obiectivitatea de care pot da dovada acum, ca, este destul de probabil sa imi fi ratat si viata personala si cea profesionala, dupa criteriile "lumii / lumilor alora".
Am aflat cu durere, discutand cu o persoana pe care mi-a facut mare placere sa o revad dupa ani (ne mai intalnim pur intamplator odata la 2,3 ani) ca sentimentul ratarii bantuie in ultima vreme printre toti si ca toata lumea e apasata de sentimentul desertaciunii. In mod "evident" (?) daca nu ai afacerea ta si cateva milioane de euro in cont, degeaba ai trait pana la varsta asta. Si toate astea spuse senin si detasat. Imi venea sa urlu si sa intru in pamant in momentul ala, caci persoana care imi explica asta avea o viata personala dar si profesioanala care nu se putea compara cu a mea. Eu pe langa scenariile descrise sunt inexistenta, sunt irevocabil si definitiv Ratata perfecta (CU MAJUSCULA) !!!
Ajung acasa si citesc asta la Mana Ciutacu.
Acum, eu ce mai pot zice ? Asa m-am simtit o mare parte din seara asta.
Locul asta din spatiul virtual, numit "blog" e oglinda mea, o expunere extrem de exhibitionista a gandurilor dar mai ales a sentimentelor mele. Da simt nevoia, cateodata, ca intr-un strigat de disperare ce apasa din ce in ce mai greu pe pieptul meu, ca un camion parcat acolo, uitat si deja adancit in asfalt, sa "ies din paranteze", pentru cine are curiozitatea dar si bunavointa sa ma vada. Da, devii expus si vulnerabil, dar ai un loc al tau pe care oricine e liber sa il viziteze sau nu. O vitrina a gandurilor dar si a sufletului propriu. Nu vizezi si nu te adresezi nimanui.
Multi se vor folosi de expunerea ta sa iti faca rau, sa te raneasca teribil si ce este mai rau, fara motiv si fara a castiga nimic. De aici apelul meu natural dintr-un post anterior catre cei care nu au legatura cu mine si nu ma cunosc sa abandoneze locul virtual, auto-proclamat privat, pe care vreau sa il pastrez liber si public in continuare, in ciuda optiunilor de protectie si securitate disponibile.
Usor, usor am inceput totusi sa cenzurez mesajul si informatia de aici. Am multe de povestit si descris, mai ales despre "lumea" careia cu siguranta nu ii (mai?) apartin, dar cum mi s-a cerut explicit si vehement, NU POT SCRIE NIMIC despre lucrurile astea. Multi s-au simtit cu siguranta vizati si expusi, evident deloc mandrii de ei insisi.
Aflu insa cu surprindere ca mesajul meu ajunge adesea la cititor complet distorsionat, ba chiar fix opus a ceea ce vreau sa comunic si asta ma blocheaza teribil. Cum se poate ca cineva sa descrie detasat si cu bunavointa lucruri profunde, cateodata triste, cateodata vesele din lumea ce il inconjoara, cum se pot face declaratii publice pline de vulnerabilitate si fragilitate si la presupusii "adresanti" sa ajunga fix mesajul opus? Cum se poate ca cei mai destepti si profunzi dintre noi sa blocheze comunicarea in halul asta? Cum pot oameni minunati si sensibili trage concluzii si eticheta doar citind blogul cuiva, fara a asculta, fara a incerca sa cunoasca, fara a fi macar curiosi si receptivi la ce e in capul omului ala, fara a ii da sansa sa se exprime ? Sau oare sunt eu atat de haotica in exprimare incat TREBUIE sa ma las de scris si expus public ORICE IDEE sau SENTIMENT ?
Mi s-a reprosat de curand ca zbier public ca ma doare, ca sunt ranita sau profund dezamagita. Dar oare cui datoram "discretia" ? Cum poate afla lumea ca ai un cutit in inima daca nu il arati, daca nu anunti macar ? Ce e rau in a avertiza lumea ca ai o greutate in respiratie si gandire si ii rogi sa aiba putin ingaduinta sau poate...daca asa considera...sa te ocoleasca? Cum se poate simti cineva profund ranit sau jenat de durerea altuia, va rog explicati-mi si mie ca ceva pare sa imi scape ireversibil ! De ce este rau si nefiresc sa spui public ca te doare ceva (in afara de riscanta expunere aratata mai sus) ?
Inainte de a fi bancheri, functionari saraci in costume ponosite, antreprenori mai mult sau mai putin bogati, ingineri, strungari sau valeti in parcare suntem cu totii suflete. Si cu sufletele oamenilor nu e bine sa te joci...nicaieri si in nici o privinta, nu-i asa ?
Unele suflete ni se apropie si daruiesc. Tentatia de a ne juca si de a nu le aprecia e mare, dar nu ar trebui uitat ca e datoria noastra sa nu le calcam in picioare. De multe ori nici nu realizam ca o facem, nu putem accepta asa ceva despre noi.
De aceea, public, acum si aici, de dragul deblocarilor in comunicare si receptarii tuturor mesajelor mele asa cum sunt expuse vreau sa cer iertare tuturor celor ce s-au simtit vreodata atinsi si raniti de povestile mele, de locul si demersul asta numit "blog PERSONAL". In marea majoritate a timpului stiu ce spun si imi asum afirmatiile iar cand nu anticipez consecintele, Dumnezeu stie ca eu sunt cea care le trage si sufera cel mai tare. Cine ma cunoaste bine si ma accepta in halul in care sunt, stie ca tot ce spun vine din suflet si sunt trairi din cele mai autentice. Nu dramatizez, nu exagerez si ma obiectivizez cat ma duce pe mine capul.
Cu ingaduinta voastra,
L.
miercuri, 27 mai 2009
Eu sunt Fat-Frumos !
Concluzia nu-mi apartine dar o pot imbratisa ca fiind a mea...mai ales in ultima perioada !
N-am avut vocatie de luptator cu morile de vant sau salvator, credeam eu. Era doar dependenta mea de a darui si ajuta oamenii...dependenta nesanatoasa si consumatoare, ce ma pozitiona aproape intotdeauna de "fraierul / a grupului", "colega sau chiar sefa workahoolica si ambitiosa" sau numai peiorativa "fata buna".
Aflu insa deunazi ca si atunci cand iti doresti din tot sufletul sa te lasi de sportul ajutatului oamenilor cu forta si fara solicitare expresa, si atunci cand vrei sa renunti chiar si numai pentru o zi sau o seara la statutul pe care Dumnezeu stie cine ti-a bagat in cap si in suflet ca l-ai avea - de Fat-Frumos calare pe cal alb...sau Focus argintiu...iaca nu se mai poate !
Cineva mi-a spus de curand ca femeile care traiesc mult singure se masculinizeaza iar barbatii ce traiesc o vreme (atentie la nuanta ;) ) singuri se efemineaza. Cat de deranjante sau vizibile sunt aceste caracteristici dobandite din traiul mai mult mai putin sordid, mai mult sau mai putin ocupat cu tine insuti sau cu un Jupan co-locatar relativ nepretentios si moderat de rabdator, ramane de vazut. Cu toate astea eu m-am considerat intotdeauna un barbat bine in sinea mea...si asta e o traire reala si autentica.
Acelasi cineva ma banuia de manifestari dobandite si oarecum false de comportament masculin si intr-adevar parea sa aiba argumente. Ei bine argumentele erau reale, numai ca usor usor bag seama ca mi le demonteaza existenta proprie !
Totusi, am incercat o vreme sa imi reamintesc ca sunt femeie, ca sunt slaba si sensibila, ca am nevoie de sprijin, intelegere, atentie, grija. Si cand colo, surpriza, surpriza ! Nu e fratilor asa....sunt pana in maduva oaselor un barbat bine, lup singuratic si solitar (istoria personala o demonstreaza cu varf si indesat) si in plus si salvatorul unei echipe de copii in degringolada, demotivati si nefericiti, cel putin cat mai stam pe corabia putrezita de la uzina din Pipera !
In seara asta mi-am reamintit asta, am umflat pieptul si mi-am asumat rolul. Sunt sprijinul oamenilor dragi si apropiati din viata mea, a parintilor mei si a cui se mai nimereste sa aiba nevoie de mine. Nu stiu sa interpretez semne subtile sau sa dau apa la moara manifestarilor muieresti si alinturilor sucite si gratuite ! Bucata aia de creier mi-e suprimata...ca oricarui barbat realist si ocupat !
Scrierea de mai sus, intortocheata sau nu, clara sau alambicata este de fapt un promo dragilor ! M-am gandit sa ma autopromovez caci EU SUNT FAT-FRUMOS - care mai ai nevoie, care iti mai lipseste sau crezi ca iti lipseste ceva (in principal sprijin moral dar nu ne dam in laturi nici de la alte gesturi, ceva mai concrete dar mai limitate ca disponibilitate :) )?!
Singurul sport de care insa ma voi lasa (e prea periculos de la o varsta in sus) va fi salvarea cu orice pret a unor personaje ce nu au nevoie de a fi salvate, grija pentru persoane apropiate ce e perceputa agasant si obositor de catre cei banuiti ca ar fi pe directia generozitatii mele nesolicitate !
Si in plus: ma reapuc de scris, asa ca "Bine v-am regasit !".
N-am avut vocatie de luptator cu morile de vant sau salvator, credeam eu. Era doar dependenta mea de a darui si ajuta oamenii...dependenta nesanatoasa si consumatoare, ce ma pozitiona aproape intotdeauna de "fraierul / a grupului", "colega sau chiar sefa workahoolica si ambitiosa" sau numai peiorativa "fata buna".
Aflu insa deunazi ca si atunci cand iti doresti din tot sufletul sa te lasi de sportul ajutatului oamenilor cu forta si fara solicitare expresa, si atunci cand vrei sa renunti chiar si numai pentru o zi sau o seara la statutul pe care Dumnezeu stie cine ti-a bagat in cap si in suflet ca l-ai avea - de Fat-Frumos calare pe cal alb...sau Focus argintiu...iaca nu se mai poate !
Cineva mi-a spus de curand ca femeile care traiesc mult singure se masculinizeaza iar barbatii ce traiesc o vreme (atentie la nuanta ;) ) singuri se efemineaza. Cat de deranjante sau vizibile sunt aceste caracteristici dobandite din traiul mai mult mai putin sordid, mai mult sau mai putin ocupat cu tine insuti sau cu un Jupan co-locatar relativ nepretentios si moderat de rabdator, ramane de vazut. Cu toate astea eu m-am considerat intotdeauna un barbat bine in sinea mea...si asta e o traire reala si autentica.
Acelasi cineva ma banuia de manifestari dobandite si oarecum false de comportament masculin si intr-adevar parea sa aiba argumente. Ei bine argumentele erau reale, numai ca usor usor bag seama ca mi le demonteaza existenta proprie !
Totusi, am incercat o vreme sa imi reamintesc ca sunt femeie, ca sunt slaba si sensibila, ca am nevoie de sprijin, intelegere, atentie, grija. Si cand colo, surpriza, surpriza ! Nu e fratilor asa....sunt pana in maduva oaselor un barbat bine, lup singuratic si solitar (istoria personala o demonstreaza cu varf si indesat) si in plus si salvatorul unei echipe de copii in degringolada, demotivati si nefericiti, cel putin cat mai stam pe corabia putrezita de la uzina din Pipera !
In seara asta mi-am reamintit asta, am umflat pieptul si mi-am asumat rolul. Sunt sprijinul oamenilor dragi si apropiati din viata mea, a parintilor mei si a cui se mai nimereste sa aiba nevoie de mine. Nu stiu sa interpretez semne subtile sau sa dau apa la moara manifestarilor muieresti si alinturilor sucite si gratuite ! Bucata aia de creier mi-e suprimata...ca oricarui barbat realist si ocupat !
Scrierea de mai sus, intortocheata sau nu, clara sau alambicata este de fapt un promo dragilor ! M-am gandit sa ma autopromovez caci EU SUNT FAT-FRUMOS - care mai ai nevoie, care iti mai lipseste sau crezi ca iti lipseste ceva (in principal sprijin moral dar nu ne dam in laturi nici de la alte gesturi, ceva mai concrete dar mai limitate ca disponibilitate :) )?!
Singurul sport de care insa ma voi lasa (e prea periculos de la o varsta in sus) va fi salvarea cu orice pret a unor personaje ce nu au nevoie de a fi salvate, grija pentru persoane apropiate ce e perceputa agasant si obositor de catre cei banuiti ca ar fi pe directia generozitatii mele nesolicitate !
Si in plus: ma reapuc de scris, asa ca "Bine v-am regasit !".
joi, 26 februarie 2009
O generatie de ratati ?
Fratilor, nu stiu altii cum sunt dar eu....Nu, glumesc, nu m-am deghizat brusc in povestitor popular dar cu siguranta imbatranesc (devine leitmotiv, huh ?!)...
Ma surprind tot mai des depanand aceleasi si aceleasi amintiri din liceu, faculatate si alte perioade relaxate si relaxante din tineretea si copilaria mea...
O fac nu numai cu vechi prieteni si colegi, oameni dragi sau doar simpli fosti colegi pe langa care mi-am derulat existenta intr-o anumita vreme, dar si cu fosti profesori (cei tineri, cool dar mai ales super profesionisti si dascali dedicati la vremea aceea).
In aceasta seara, coincidenta m-a adus sa vorbesc cu un foarte vechi, bun si drag prieten, cu care ma iubesc de ani buni (sic!) dar despre care aud si ma aud sau vad rar de tot. Dupa obisnuitele schimburi de informatii despre familiile personale (parintii...caci suntem amandoi "ultimele bastioane ale burlaciei"), dupa ce am constientizat, plangadu-ne sau nu...cat de patetica si lipsita de esenta ne devine vietuirea usor-usor, si ca de fapt nu suntem noi chiar asa burlaci ci casatoriti nasanatos si nefiresc cu profesia..., a inceput capitolul mult savurat: "sfanta barfa" - schimb nostalgic si dragastuos de informatii despre ceilalti amici si colegi.
Tot in seara asta, cateva ore mai devreme, maica-mea se conversa cu o fosta colega (dar la ea e de inteles ca are 66 de ani !!!), unul din dascali de care scriam mai sus... Trebuie sa declar public si sa ii multumim cu drag (in numele nostru dragul meu MNA) pentru faptul ca s-a chinuit sa ne invete la o varsta dificila si absurda limba materna, teorie literara... a incercat cu disperare sa demonstreze utilitatea si puterea cuvantului scris si a lecturii in general. Este mai mult ca sigur si meritul ei, ca din clasa noastra de liceu am iesit o gasca de oameni educati, in mare parte realizati (fiecare dupa standardele si valorile lui...), peste media din tarishoara noastra cronofaga...(doar ne mananca tot timpul traitul pe aici). Sigur valorile noastre difera mult chiar intre noi...dar cu siguranta exista o contradictie teribila intre noi si valorile societatii romanesti actuale.
Ne intrebam cu amicul sus-numit, cum se putea ca un om atat de valoros si cultivat ca doamna profesoara sa ne suporte, sa ne indure toate nemerniciile de adolescenti infatuati, sa se lupte sa scoata ceva din fondul nostru de copii ce-si doreau cu disperare sa uite educatia primita. Pare-se ca simteam noi ceva de pe atunci.
"We were born intelligent. Education ruined us !"
Eu una am incercat sa raspund (nu stiu daca foarte corect...ajutati-ma voi): am avut fond bun, s-a ales cate ceva de noi daca am ajuns fiecare ce am vrut si suntem satisfacuti in mod stupid si de neinteles pentru asta ("daca nu ne-a placut cartea ?!") - unul medic urolog (am dat de el prin spital tratandu-l pe tata), unul stomatolog, unul ofiter, maior la varsta lui (am aflat si eu in seara asta, iar maine e ziua lui - "La multi ani, C!") , altii prin banci si pe la ghiseuri.
Colegii de facultate....eee aici e alta poveste, mult prea spectaculoasa. Aici vorbim de creme de la creme...si tocmai ce ne vazuram in vara trecuta de 10 de la terminarea facultatii (va dati seama ??!). Acolo sunt cariere fulminante si spectaculoase, bankeri si brokeri, unii chiar persoane publice in mediul de afaceri romanesc, in pielea carora nu as vrea sa ma aflu, mai ales in ultimele luni... Dar despre asta int-un alt post, trebuie sa imi amintesc sa va povestesc si despre ei.
Momentan, am ramas nostalgic cramponata in perioada adolescentei si liceului.
Modesta, remarc pentru a doua oara intr-o luna, ce minunati, educati si deosebiti suntem, aceasta subtire pana la invizibilitate clasa de mijloc romaneasca. Si nu privit din perspectiva materiala sau a statutului social cat dpdv cultural si educational. Da, ar trebui sa fim elitele Romaniei. Ar trebui sa fim aia de care vorbeam intr-un post anterior si pe care ne cauta Petrom-ul disperat in campania cu bunul simt si responsabilitatea.
Suntem printe putinii fraieri fericiti ce se mai lupta inca in iluzia normalitatii si a vietii intr-un stat de drept si o societate cat de cat sanatoasa. Fraierii incantati ca atunci cand s-au facut mari au ajuns ce si-au dorit si le place.
Totusi, intrebare ca in bancul cu tziganul in fata interlocutorului ce vorbea 13 limbi de circulatie internationala: "Si la ce ne-a folosit ?"
Suntem oameni realizati si fericiti ? Reprezentam ceva in Romanica ? Ma indoiesc amarnic... Suntem realizati sau doar niste bieti ratati "workaholici", cu vieti de familie si personale banale, nefericite,pur si simplu patetice sau chiar inexistente? Suntem noi oare altfel, si daca suntem....avem ce cauta aici sau ar trebui sa ne retragem umili din fata colegilor de generatie manelisti, fotbalisti si "oameni de afaceri" ?
Sper sa nu fiu acuzata de "modestie excesiva" dupa acest post, si sa intelegeti ca sunt de fapt pe calea sigura spre o depresie vecina cu normalitatea ... Si nici pe voi nu va banuiesc de stari mai bune. Deunazi un amic, din aceeasi tagma frustrata ca noi (astept proteste pentru generalizare de considerati ca e cazul... si nu va solidarizati in aceasta categorie), mi se plangea de conjunctura actuala, de consumul si erodarea nervoasa teribile in incercarea de a-ti croi un drum...sau un alt drum...orice drum ar plati in acest moment rata la casa sau la masina - DIN PACATE! Concluzia mea amara: ni se ia ultima bucurie, devenim simpli supravietuitori, cetateni "normali" ai tarisoarei cronofage.
Stiu si vad ca nu are nimeni obiceiul de a-mi raspunde p-aci dar mai incerc o data: voi cum va considerati ?
LATER EDIT: Indiferent cum va simtiti si considerati, zilele astea sau in general....sa incercam va rog sa stam departe de lamentari mioritice futile daca se poa' ! Altfel spus, si citandu-l pe Mircica Badea "Asa si ? Acum ce facem?".
Deci daca ne-ar veni si idei aparent salvatoare sau am intenta macar o urma de reactie, fiecare in felul lui, ar fi de-a dreptul neobisnuit si deja un pas inainte. Chiar asa: Intrebare 2, si incerc o leapsa pentru Ioana, Radu, Catalin si Aura: voi ce idei de supravietuire aveti, fiecare pe felia voastra ? Si nu ma refer, bineinteles la vedeta zilei: marea si deja familiara noastra criza financiara si economica....ci morala, sociala ? Lasam o urma ca generatie sau ingropam de tot Romanica ?
Ma surprind tot mai des depanand aceleasi si aceleasi amintiri din liceu, faculatate si alte perioade relaxate si relaxante din tineretea si copilaria mea...
O fac nu numai cu vechi prieteni si colegi, oameni dragi sau doar simpli fosti colegi pe langa care mi-am derulat existenta intr-o anumita vreme, dar si cu fosti profesori (cei tineri, cool dar mai ales super profesionisti si dascali dedicati la vremea aceea).
In aceasta seara, coincidenta m-a adus sa vorbesc cu un foarte vechi, bun si drag prieten, cu care ma iubesc de ani buni (sic!) dar despre care aud si ma aud sau vad rar de tot. Dupa obisnuitele schimburi de informatii despre familiile personale (parintii...caci suntem amandoi "ultimele bastioane ale burlaciei"), dupa ce am constientizat, plangadu-ne sau nu...cat de patetica si lipsita de esenta ne devine vietuirea usor-usor, si ca de fapt nu suntem noi chiar asa burlaci ci casatoriti nasanatos si nefiresc cu profesia..., a inceput capitolul mult savurat: "sfanta barfa" - schimb nostalgic si dragastuos de informatii despre ceilalti amici si colegi.
Tot in seara asta, cateva ore mai devreme, maica-mea se conversa cu o fosta colega (dar la ea e de inteles ca are 66 de ani !!!), unul din dascali de care scriam mai sus... Trebuie sa declar public si sa ii multumim cu drag (in numele nostru dragul meu MNA) pentru faptul ca s-a chinuit sa ne invete la o varsta dificila si absurda limba materna, teorie literara... a incercat cu disperare sa demonstreze utilitatea si puterea cuvantului scris si a lecturii in general. Este mai mult ca sigur si meritul ei, ca din clasa noastra de liceu am iesit o gasca de oameni educati, in mare parte realizati (fiecare dupa standardele si valorile lui...), peste media din tarishoara noastra cronofaga...(doar ne mananca tot timpul traitul pe aici). Sigur valorile noastre difera mult chiar intre noi...dar cu siguranta exista o contradictie teribila intre noi si valorile societatii romanesti actuale.
Ne intrebam cu amicul sus-numit, cum se putea ca un om atat de valoros si cultivat ca doamna profesoara sa ne suporte, sa ne indure toate nemerniciile de adolescenti infatuati, sa se lupte sa scoata ceva din fondul nostru de copii ce-si doreau cu disperare sa uite educatia primita. Pare-se ca simteam noi ceva de pe atunci.
"We were born intelligent. Education ruined us !"
Eu una am incercat sa raspund (nu stiu daca foarte corect...ajutati-ma voi): am avut fond bun, s-a ales cate ceva de noi daca am ajuns fiecare ce am vrut si suntem satisfacuti in mod stupid si de neinteles pentru asta ("daca nu ne-a placut cartea ?!") - unul medic urolog (am dat de el prin spital tratandu-l pe tata), unul stomatolog, unul ofiter, maior la varsta lui (am aflat si eu in seara asta, iar maine e ziua lui - "La multi ani, C!") , altii prin banci si pe la ghiseuri.
Colegii de facultate....eee aici e alta poveste, mult prea spectaculoasa. Aici vorbim de creme de la creme...si tocmai ce ne vazuram in vara trecuta de 10 de la terminarea facultatii (va dati seama ??!). Acolo sunt cariere fulminante si spectaculoase, bankeri si brokeri, unii chiar persoane publice in mediul de afaceri romanesc, in pielea carora nu as vrea sa ma aflu, mai ales in ultimele luni... Dar despre asta int-un alt post, trebuie sa imi amintesc sa va povestesc si despre ei.
Momentan, am ramas nostalgic cramponata in perioada adolescentei si liceului.
Modesta, remarc pentru a doua oara intr-o luna, ce minunati, educati si deosebiti suntem, aceasta subtire pana la invizibilitate clasa de mijloc romaneasca. Si nu privit din perspectiva materiala sau a statutului social cat dpdv cultural si educational. Da, ar trebui sa fim elitele Romaniei. Ar trebui sa fim aia de care vorbeam intr-un post anterior si pe care ne cauta Petrom-ul disperat in campania cu bunul simt si responsabilitatea.
Suntem printe putinii fraieri fericiti ce se mai lupta inca in iluzia normalitatii si a vietii intr-un stat de drept si o societate cat de cat sanatoasa. Fraierii incantati ca atunci cand s-au facut mari au ajuns ce si-au dorit si le place.
Totusi, intrebare ca in bancul cu tziganul in fata interlocutorului ce vorbea 13 limbi de circulatie internationala: "Si la ce ne-a folosit ?"
Suntem oameni realizati si fericiti ? Reprezentam ceva in Romanica ? Ma indoiesc amarnic... Suntem realizati sau doar niste bieti ratati "workaholici", cu vieti de familie si personale banale, nefericite,pur si simplu patetice sau chiar inexistente? Suntem noi oare altfel, si daca suntem....avem ce cauta aici sau ar trebui sa ne retragem umili din fata colegilor de generatie manelisti, fotbalisti si "oameni de afaceri" ?
Sper sa nu fiu acuzata de "modestie excesiva" dupa acest post, si sa intelegeti ca sunt de fapt pe calea sigura spre o depresie vecina cu normalitatea ... Si nici pe voi nu va banuiesc de stari mai bune. Deunazi un amic, din aceeasi tagma frustrata ca noi (astept proteste pentru generalizare de considerati ca e cazul... si nu va solidarizati in aceasta categorie), mi se plangea de conjunctura actuala, de consumul si erodarea nervoasa teribile in incercarea de a-ti croi un drum...sau un alt drum...orice drum ar plati in acest moment rata la casa sau la masina - DIN PACATE! Concluzia mea amara: ni se ia ultima bucurie, devenim simpli supravietuitori, cetateni "normali" ai tarisoarei cronofage.
Stiu si vad ca nu are nimeni obiceiul de a-mi raspunde p-aci dar mai incerc o data: voi cum va considerati ?
LATER EDIT: Indiferent cum va simtiti si considerati, zilele astea sau in general....sa incercam va rog sa stam departe de lamentari mioritice futile daca se poa' ! Altfel spus, si citandu-l pe Mircica Badea "Asa si ? Acum ce facem?".
Deci daca ne-ar veni si idei aparent salvatoare sau am intenta macar o urma de reactie, fiecare in felul lui, ar fi de-a dreptul neobisnuit si deja un pas inainte. Chiar asa: Intrebare 2, si incerc o leapsa pentru Ioana, Radu, Catalin si Aura: voi ce idei de supravietuire aveti, fiecare pe felia voastra ? Si nu ma refer, bineinteles la vedeta zilei: marea si deja familiara noastra criza financiara si economica....ci morala, sociala ? Lasam o urma ca generatie sau ingropam de tot Romanica ?
marți, 24 februarie 2009
Lovafone - de la Tudor Chirila
LOVAFONE
Asculta mai multe audio Vedete »
N-am comentarii ! Tudor Chirila este genial, ca de obicei in ultima vreme, mai ales in 2009. La el pe blog aveti si transcrierea convorbirii, ce poate fi inregistrata pentru imbunatatirea calitatii seriviciilor (logic!) si bineinteles, continuarea apelului s-a constituit in acordul tau pentru asta, da ?!!
Tare de tot ! :D
Bine, nu vreau sa fiu rautacioasa (am promis ca nu comentez...) si sa intreb de ce Lovafone si nu Lovote sau pur si simplu romaneste Dragostea oranj (sic!)
luni, 9 februarie 2009
Poveste in 3 pasi :)
Eu vreau sa-ti spun ca te ador !
Asculta mai multe audio Muzica »
De prin Banat
Asculta mai multe audio Muzica »
Ce cauti tu in viata mea ?
Asculta mai multe audio Muzica »
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
Smile - preluata de la altii
Am vrut initial sa scriu un post acru, plin de amaraciune, venin si regrete !
Dupa care am intrat si am vizualizat, intial reticenta si plictisita, ulterior din ce in ce mai interesata si amuzata filmuletul de pe blog de la Dragos Bucurenci.
Pana la urma am zambit si am uitat de ura si incrancenare. Multumesc Dragos. Usor-usor, imi revine pofta de viata si increderea in lucruri frumoase !
LATER EDIT: Nu am renuntat de tot la ideea de a imi exprima frustrarea si supararea ! Ma asez insa sa decantez si canteresc. Lucrurile odata asezate si timpul asezat confortabil peste evenimente ajuta mult la clarificarea perspectivei si estomparea incrancenarii :D. So, smile, you're awesome !
LATER, LATER EDIT: Specialistii imi atrag atentia ca "awsome" este de fapt "awesome" ...deci scuze inca o data, Sir / Madam !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
