Concluzia nu-mi apartine dar o pot imbratisa ca fiind a mea...mai ales in ultima perioada !
N-am avut vocatie de luptator cu morile de vant sau salvator, credeam eu. Era doar dependenta mea de a darui si ajuta oamenii...dependenta nesanatoasa si consumatoare, ce ma pozitiona aproape intotdeauna de "fraierul / a grupului", "colega sau chiar sefa workahoolica si ambitiosa" sau numai peiorativa "fata buna".
Aflu insa deunazi ca si atunci cand iti doresti din tot sufletul sa te lasi de sportul ajutatului oamenilor cu forta si fara solicitare expresa, si atunci cand vrei sa renunti chiar si numai pentru o zi sau o seara la statutul pe care Dumnezeu stie cine ti-a bagat in cap si in suflet ca l-ai avea - de Fat-Frumos calare pe cal alb...sau Focus argintiu...iaca nu se mai poate !
Cineva mi-a spus de curand ca femeile care traiesc mult singure se masculinizeaza iar barbatii ce traiesc o vreme (atentie la nuanta ;) ) singuri se efemineaza. Cat de deranjante sau vizibile sunt aceste caracteristici dobandite din traiul mai mult mai putin sordid, mai mult sau mai putin ocupat cu tine insuti sau cu un Jupan co-locatar relativ nepretentios si moderat de rabdator, ramane de vazut. Cu toate astea eu m-am considerat intotdeauna un barbat bine in sinea mea...si asta e o traire reala si autentica.
Acelasi cineva ma banuia de manifestari dobandite si oarecum false de comportament masculin si intr-adevar parea sa aiba argumente. Ei bine argumentele erau reale, numai ca usor usor bag seama ca mi le demonteaza existenta proprie !
Totusi, am incercat o vreme sa imi reamintesc ca sunt femeie, ca sunt slaba si sensibila, ca am nevoie de sprijin, intelegere, atentie, grija. Si cand colo, surpriza, surpriza ! Nu e fratilor asa....sunt pana in maduva oaselor un barbat bine, lup singuratic si solitar (istoria personala o demonstreaza cu varf si indesat) si in plus si salvatorul unei echipe de copii in degringolada, demotivati si nefericiti, cel putin cat mai stam pe corabia putrezita de la uzina din Pipera !
In seara asta mi-am reamintit asta, am umflat pieptul si mi-am asumat rolul. Sunt sprijinul oamenilor dragi si apropiati din viata mea, a parintilor mei si a cui se mai nimereste sa aiba nevoie de mine. Nu stiu sa interpretez semne subtile sau sa dau apa la moara manifestarilor muieresti si alinturilor sucite si gratuite ! Bucata aia de creier mi-e suprimata...ca oricarui barbat realist si ocupat !
Scrierea de mai sus, intortocheata sau nu, clara sau alambicata este de fapt un promo dragilor ! M-am gandit sa ma autopromovez caci EU SUNT FAT-FRUMOS - care mai ai nevoie, care iti mai lipseste sau crezi ca iti lipseste ceva (in principal sprijin moral dar nu ne dam in laturi nici de la alte gesturi, ceva mai concrete dar mai limitate ca disponibilitate :) )?!
Singurul sport de care insa ma voi lasa (e prea periculos de la o varsta in sus) va fi salvarea cu orice pret a unor personaje ce nu au nevoie de a fi salvate, grija pentru persoane apropiate ce e perceputa agasant si obositor de catre cei banuiti ca ar fi pe directia generozitatii mele nesolicitate !
Si in plus: ma reapuc de scris, asa ca "Bine v-am regasit !".
miercuri, 27 mai 2009
sâmbătă, 16 mai 2009
Pentru toti amfibienii din lume :)
Preluata de la Elsa Exarhu
Adorabil...asa iti vine sa salvezi lumea nu numai padurea tropicala !
Kermit rulz ! Jur ca mi-a inseninat ziua si mi-a dat o doza superba de optimism !
Adorabil...asa iti vine sa salvezi lumea nu numai padurea tropicala !
Kermit rulz ! Jur ca mi-a inseninat ziua si mi-a dat o doza superba de optimism !
luni, 4 mai 2009
Reintoarcerea la natura-raritate sau povestiri din Romanica de mult pierduta
Vineri - 1 mai - "Happy birthday to me !!!" - energie si chef de viata 0 dar cu un sentiment oarecum optimist si increzator in "timpuri mai bune". Prim urmare lenevit dramatic si nefiresc pentru o "sarbatorita". Raspuns plictisit la urari politicoase si destul de seci. Bucurat ca "unii prieteni" dar si cunostinte apropiate isi mai aduc aminte de mine. Incheiat ziua cu hotararea de trezire timpurie de "ziua tineretului" si plecat spre meleaguri muscelene, la poalele muntilor Iezer din masivul Fagaras. Este vorba de comuna Bughea de sus, la 5 km de stravechiul oras Campulung Muscel. Comuna are in dotare pe langa peisaje impresionante, un aer nefiresc de curat, oameni nefiresc de normali si vietuitoare pe langa casele lor din rase specifice locului (gaini si cocosi incaltati, niste rate de jurai ca sunt berze sau alte pasari gigantice, vaci docile si productive), flora si fauna de vietuitoare salbatice nefiresc de pornite pe regenerare si renastere (cartite, dihori, ursi, codobaturi, cuci guralivi si alte pasarele colorate si recalcitrante) si niste bai sulfuroase, foarte, foarte vechi, motiv pentru care comuna era cunoscuta intr-o perioada in zona si ca "Baile Magura". Astazi "hotelul" respectiv este lasat in semi-paragina de vreo 2 ani, mostenitorii domeniilor resemnati dar fericiti ca isi pot incheia existenta, deloc saraca prin aceeasi zona, fiind inca intr-un nesfarsit litigiu cu autoritatile locale si statul.
Sambata 2 mai - Asa cum decisesem deja cu o zi inainte dar cu o intarziere de 2 ore, am ales sa nu dau curs indemnului ministresei tineretului si sportului si vesnic tanarului Danutz SRL si sa nu fiu de 2 ori mai tanara in orasul meu ci in lumea de vis pe care fo descrisei mai sus (caci m-am apropiat periculos de mult se zona Olteniei zilele astea). Drumul, un dezastru, suportabil insa atat pe celebra A1 cat si pe mizerabilul drum Pitesti-Campulung multumita noului audio-book achizitionat si devorat in ultimele 2 zile. Este vorba de (vezi si la recomandarea zilei) de cartulia asta.
Ajuns la Bughea, dupa un impresionant tur al urbei ancestrale de inalta tinuta culturala in trecut ca si in prezent, numita astazi (si de ceva vreme in istoria moderna a Romaniei) Campulung Muscel. Daca nu ma credti, sau va suna nefiresc caracterizarea de mai sus a urbei, bagati un ochi aici. Eu am avut ocazia in ultimele 2 zile sa ascult povesti autentice, cu parfum de istorie intrata brusc si nesanatos de impresionant in realitatea mea, de pe la urmasii unor personalitati ca acestea. La conacul gazdelor noastre se ajunge insa, ca singur aspect ce te aduce cu picioarele pe pamant, in lumea reala, pe langa "singura fosta fabrica de melana din Europa", acum dezafectata si lasata in paragina, cu un maldar de fiare ruginite si constructii fara geamuri.
Dupa ce am salutat gazdele, inclusiv pe cei trei aprigi vanatori si aparatori ai domeniului
.jpg)
numai pentru poza asa linistiti si calmi ca in poza de mai sus, ne-am asezat pentru obisnuita ghiftuiala cu bucatele pregatite cu oua de pe la vecini, cu un galbenus de un galben incredibil, ce ne parea noua, bieti oraseni fara privilegiul gazdelor noastre de a detine un asemenea "conac taranesc" :), cel putin ciudata. Ce trebuie neaparat mentionat ar fi ca gazdele noastre, bucuresteni deasemenea, sunt aparent doar bugetari pensionari, teoretic dezavantajati social si financiar in ultimii 20 de ani in Romanica, ce nu au beneficiat nici macar de vreo mostenire in zona. Da dragilor, ce au construit / restaurat oamenii aia in locul acela spectaculos este rezulatatul muncii familiei lor (profesoara de matematica pensionara si inginer la o fosta fabrica cu brand de traditie romaneasca, privatizata actualmente cu proprietari din tari straine). "Conacul" are, se pare, peste 100 de ani vechime, a fost o casuta nu foarte solida, din care in prezent s-a putut salva totusi cate o parte (chiar beciul, o parte din tocurile de la geamuri si usi, decoratiunile exterioare de la streasina casei, parte din pod si multe alte detalii incantatoare).
Si cum asemenea orgii culinare se cer compensate, am pornit-o la plimbare spre manastirile din zona, cu primul popas la Manastirea Namaesti, loc destul de interesant si vechi prin faptul ca se pare ca dateaza din vremuri dacice, fiind initial un templu inchinat zeului Zalmoxe. Atat de interesant locual incat aproape ca as fi reusit sa trec peste hoardele de "pelerine cu batic si haine fals ponosite" ce faceau deja traditionalul "turism ecumenic". Abia dupa aceea am luat firul apei (Bughea) spre celebrele bai. Langa hotelul in paragina - casa mostenitoarei infiate a domeniului, o respectabila doamna, pesnionara plina de farmec si umor.
Seara s-a incheiat apoteotic cu nelipsitul gratar, in spatele bucatariei de vara, la marginea mini-livezii pe care gazdele noastre si-o doresc si ingrijesc de vreo 2-3 anisori.
Duminica - 3 mai - iaca ce am vazut eu pe fereastra cand m-am trezit:
pe ferestrele astea:
Dupa o cana de lapte, nefiresc de galben si gras, cu gust de iarba / cereale (sa fie oare de la mancarea sprintenei si delicatei vacute a vecinului Nea' Ica?)
si dupa o plimbarica prin urbea numita Campulung, pentru achizitionarea obligatoriilor prajiturele si saratele pentru colegii de birou, pentru luni, ocazie de a admira si descoperi (deocamdata doar pe la exterior) muzeul de istorie din oras, si de a afla ca una din fermecatoarele stradute inguste si in panta, poarta numele unui maior mort in Primul Razboi Mondial, unchi dupa bunic al gazdei noastre,
ne-am urnit pe un drum de o frumusete neasteptata in locul si momentul ala, spre o alta manastire din zona - schitul Ciocanu. Dupa un drum forestier dificil pentru masina abandonata inainte de un podet, dar si pentru noi la un moment dat, chiar si prin peisaje si luminisuri superbe, ajunseram intai la mini-gater-ul schitului:
si abia ulterior la vechea bisericuta din lemn, datand ciudat de pe la 1681, alaturi de noua biserica si de chiliile modeste si aparent periculos construite deasupra unei rape.
Am mai admirat o vreme de pe o creasta, din poienita linistita a schitului, in concertul interminabil al unui cuc neconsolat si singuratec, privelistea vaii Bughea (pe vremuri considerata mahala din Campulung, un pic mai departe de cartierul (actualmente de blocuri) Gruiu).
Pe la orele 15.30 ajunseram inapoi la conac, ne-am nutrit pentru o ultima data cu bucate "nesanatoase si grase?!" si la fel de "ciudate" pentru noi, am incarcat provizii insuficiente pentru acasa, ce ne vor da senzatia macar cateva zile ca inca mai putem trai si manca precum fericitele noastre gazde, retrase la pensie intr-un loc idilic si ducandu-si existenta, nu lipsista de greutati si nefericiri, in permanenta inconjurati la masa de langa salcia din curte de copii, rude si prieteni.
Si daca vi se pare ca povestea de mai sus este ireala si inventata, va rog sa ma credeti pe cuvant de drumet, ajuns intreg si neplacut de repede (chiar pe o autostrada extrem de aglomerata si pe un drum pana la Pitesti intr-o coloana enervanta) in Bucurestiul prafos si cenusiu, ca personajele de mai sus exista, sunt reale si nici una din faptele relatate nu sunt fictive.
Stiu, vi s-ar parea de-a dreptul o ciudatenie a naturii ca familia lor si cea a vecinilor au reusit sa altoiasca un pui de dud cu un altoi de prun si ca dudul s-a uscat, dar iata ca prunul infloreste iar copacul arata suficient de "spooky":
dar tocmai de aia v-am si oferit atatea imagini. Poate va tentez si aflati astfel ca zona turistica, celebra de ceva vreme, Rucar-Bran, incepe de fapt de pe la Campulung, inca nedescoperit si nu foarte aglomerat (sunt pensiuni in zona, sunt localnici cu rude dornice de aerisire la deal sau poale de munti dar nu suficient de multe sa te jeneze).
Si in plus va asigur ca cei trei ce au speriat valea - bracii Dora si Piti (mama si fiu de o finete aristocrata rara, si cu un bun simt si inteligenta de la care multi oameni ar trebui sa invete), dimpreuna cu vulpea corcita cu un catel agitat din zona, denumita Bobita, si aciuiata pe domeniile familiei mult mai recent, ce poate cobori un deal maricel in numai 5 secunde (nu am vazut in viata mea un catel alergand atat de repede !) sunt foarte, foarte reali si vioi (unii prea vioi si agitati :), altele mai batrane si intelepte dar cu reale probleme de respiratie si silueta).
Singurele lor defecte ar fi ca mai atenteaza la gastele obeze ale vecinilor (daca si alea se plimba provocator pe rau....?!) sau ca nu suporta sub nici o forma cartitele ce fac musuroaie inestetice si deranjante prin partea cu flori a gradinii, cartite ce trebuie anihilate sapand de 2-3 ori mai mult si mai repede ca ele, fix in straturile de flori :).
Daca v-a placut, va mai ofer detalii si in episoade viitoare (cu tot cu vederi).
Sa aveti o saptamana suportabila !
Sambata 2 mai - Asa cum decisesem deja cu o zi inainte dar cu o intarziere de 2 ore, am ales sa nu dau curs indemnului ministresei tineretului si sportului si vesnic tanarului Danutz SRL si sa nu fiu de 2 ori mai tanara in orasul meu ci in lumea de vis pe care fo descrisei mai sus (caci m-am apropiat periculos de mult se zona Olteniei zilele astea). Drumul, un dezastru, suportabil insa atat pe celebra A1 cat si pe mizerabilul drum Pitesti-Campulung multumita noului audio-book achizitionat si devorat in ultimele 2 zile. Este vorba de (vezi si la recomandarea zilei) de cartulia asta.
Ajuns la Bughea, dupa un impresionant tur al urbei ancestrale de inalta tinuta culturala in trecut ca si in prezent, numita astazi (si de ceva vreme in istoria moderna a Romaniei) Campulung Muscel. Daca nu ma credti, sau va suna nefiresc caracterizarea de mai sus a urbei, bagati un ochi aici. Eu am avut ocazia in ultimele 2 zile sa ascult povesti autentice, cu parfum de istorie intrata brusc si nesanatos de impresionant in realitatea mea, de pe la urmasii unor personalitati ca acestea. La conacul gazdelor noastre se ajunge insa, ca singur aspect ce te aduce cu picioarele pe pamant, in lumea reala, pe langa "singura fosta fabrica de melana din Europa", acum dezafectata si lasata in paragina, cu un maldar de fiare ruginite si constructii fara geamuri.
Dupa ce am salutat gazdele, inclusiv pe cei trei aprigi vanatori si aparatori ai domeniului
.jpg)
numai pentru poza asa linistiti si calmi ca in poza de mai sus, ne-am asezat pentru obisnuita ghiftuiala cu bucatele pregatite cu oua de pe la vecini, cu un galbenus de un galben incredibil, ce ne parea noua, bieti oraseni fara privilegiul gazdelor noastre de a detine un asemenea "conac taranesc" :), cel putin ciudata. Ce trebuie neaparat mentionat ar fi ca gazdele noastre, bucuresteni deasemenea, sunt aparent doar bugetari pensionari, teoretic dezavantajati social si financiar in ultimii 20 de ani in Romanica, ce nu au beneficiat nici macar de vreo mostenire in zona. Da dragilor, ce au construit / restaurat oamenii aia in locul acela spectaculos este rezulatatul muncii familiei lor (profesoara de matematica pensionara si inginer la o fosta fabrica cu brand de traditie romaneasca, privatizata actualmente cu proprietari din tari straine). "Conacul" are, se pare, peste 100 de ani vechime, a fost o casuta nu foarte solida, din care in prezent s-a putut salva totusi cate o parte (chiar beciul, o parte din tocurile de la geamuri si usi, decoratiunile exterioare de la streasina casei, parte din pod si multe alte detalii incantatoare).
Si cum asemenea orgii culinare se cer compensate, am pornit-o la plimbare spre manastirile din zona, cu primul popas la Manastirea Namaesti, loc destul de interesant si vechi prin faptul ca se pare ca dateaza din vremuri dacice, fiind initial un templu inchinat zeului Zalmoxe. Atat de interesant locual incat aproape ca as fi reusit sa trec peste hoardele de "pelerine cu batic si haine fals ponosite" ce faceau deja traditionalul "turism ecumenic". Abia dupa aceea am luat firul apei (Bughea) spre celebrele bai. Langa hotelul in paragina - casa mostenitoarei infiate a domeniului, o respectabila doamna, pesnionara plina de farmec si umor.
Seara s-a incheiat apoteotic cu nelipsitul gratar, in spatele bucatariei de vara, la marginea mini-livezii pe care gazdele noastre si-o doresc si ingrijesc de vreo 2-3 anisori.
Duminica - 3 mai - iaca ce am vazut eu pe fereastra cand m-am trezit:
pe ferestrele astea:
Dupa o cana de lapte, nefiresc de galben si gras, cu gust de iarba / cereale (sa fie oare de la mancarea sprintenei si delicatei vacute a vecinului Nea' Ica?)
si dupa o plimbarica prin urbea numita Campulung, pentru achizitionarea obligatoriilor prajiturele si saratele pentru colegii de birou, pentru luni, ocazie de a admira si descoperi (deocamdata doar pe la exterior) muzeul de istorie din oras, si de a afla ca una din fermecatoarele stradute inguste si in panta, poarta numele unui maior mort in Primul Razboi Mondial, unchi dupa bunic al gazdei noastre,
ne-am urnit pe un drum de o frumusete neasteptata in locul si momentul ala, spre o alta manastire din zona - schitul Ciocanu. Dupa un drum forestier dificil pentru masina abandonata inainte de un podet, dar si pentru noi la un moment dat, chiar si prin peisaje si luminisuri superbe, ajunseram intai la mini-gater-ul schitului:
si abia ulterior la vechea bisericuta din lemn, datand ciudat de pe la 1681, alaturi de noua biserica si de chiliile modeste si aparent periculos construite deasupra unei rape.
Am mai admirat o vreme de pe o creasta, din poienita linistita a schitului, in concertul interminabil al unui cuc neconsolat si singuratec, privelistea vaii Bughea (pe vremuri considerata mahala din Campulung, un pic mai departe de cartierul (actualmente de blocuri) Gruiu).
Pe la orele 15.30 ajunseram inapoi la conac, ne-am nutrit pentru o ultima data cu bucate "nesanatoase si grase?!" si la fel de "ciudate" pentru noi, am incarcat provizii insuficiente pentru acasa, ce ne vor da senzatia macar cateva zile ca inca mai putem trai si manca precum fericitele noastre gazde, retrase la pensie intr-un loc idilic si ducandu-si existenta, nu lipsista de greutati si nefericiri, in permanenta inconjurati la masa de langa salcia din curte de copii, rude si prieteni.
Si daca vi se pare ca povestea de mai sus este ireala si inventata, va rog sa ma credeti pe cuvant de drumet, ajuns intreg si neplacut de repede (chiar pe o autostrada extrem de aglomerata si pe un drum pana la Pitesti intr-o coloana enervanta) in Bucurestiul prafos si cenusiu, ca personajele de mai sus exista, sunt reale si nici una din faptele relatate nu sunt fictive.
Stiu, vi s-ar parea de-a dreptul o ciudatenie a naturii ca familia lor si cea a vecinilor au reusit sa altoiasca un pui de dud cu un altoi de prun si ca dudul s-a uscat, dar iata ca prunul infloreste iar copacul arata suficient de "spooky":
dar tocmai de aia v-am si oferit atatea imagini. Poate va tentez si aflati astfel ca zona turistica, celebra de ceva vreme, Rucar-Bran, incepe de fapt de pe la Campulung, inca nedescoperit si nu foarte aglomerat (sunt pensiuni in zona, sunt localnici cu rude dornice de aerisire la deal sau poale de munti dar nu suficient de multe sa te jeneze).
Si in plus va asigur ca cei trei ce au speriat valea - bracii Dora si Piti (mama si fiu de o finete aristocrata rara, si cu un bun simt si inteligenta de la care multi oameni ar trebui sa invete), dimpreuna cu vulpea corcita cu un catel agitat din zona, denumita Bobita, si aciuiata pe domeniile familiei mult mai recent, ce poate cobori un deal maricel in numai 5 secunde (nu am vazut in viata mea un catel alergand atat de repede !) sunt foarte, foarte reali si vioi (unii prea vioi si agitati :), altele mai batrane si intelepte dar cu reale probleme de respiratie si silueta).
Singurele lor defecte ar fi ca mai atenteaza la gastele obeze ale vecinilor (daca si alea se plimba provocator pe rau....?!) sau ca nu suporta sub nici o forma cartitele ce fac musuroaie inestetice si deranjante prin partea cu flori a gradinii, cartite ce trebuie anihilate sapand de 2-3 ori mai mult si mai repede ca ele, fix in straturile de flori :).
Daca v-a placut, va mai ofer detalii si in episoade viitoare (cu tot cu vederi).
Sa aveti o saptamana suportabila !
miercuri, 22 aprilie 2009
Decalogul salvarii
Am gasit asta la Razvan Tudor astazi.
Extrem de util si interesant articolul. Atat de interesant incat imi voi permite sa-l preiau la randu-mi, citat initial de Razvan din Financial Times.
Intr-un singur aspect cred eu ca devenim insa nerealisti. Vorbim si ne asteptam din partea executivului actual sau chiar a oricaror factori de decizie din Romania la bun simt ??? Fie el si bun simt economic sau antreprenorial dar totusi, persist in uimire: bun simt la noi ?
Iaca si zicerile dlui Nassim Nicholas Taleb.
"1. What is fragile should break early while it is still small. Nothing should ever become too big to fail. Evolution in economic life helps those with the maximum amount of hidden risks – and hence the most fragile – become the biggest.
2. No socialisation of losses and privatisation of gains. Whatever may need to be bailed out should be nationalised; whatever does not need a bail-out should be free, small an riskbearing. We have managed to combine the worst of capitalism and socialism. In France in the 1980s, the socialists took over the banks. In the US in the 2000s, the banks took over the government. This is surreal.
3. People who were driving a school bus blindfolded (and crashed it) should never be given a new bus. The economics establishment (universities, regulators, central bankers, government officials, various organisations staffed with economists) lost its legitimacy with the failure of the system. It is irresponsible and foolish to put our trust in the ability of such experts to get us out of this mess. Instead, find the smart people whose hands are clean.
4. Do not let someone making an “incentive” bonus manage a nuclear plant – or your financial risks. Odds are he would cut every corner on safety to show “profits” while claiming to be “conservative”. Bonuses do not accommodate the hidden risks of blow-ups. It is the asymmetry of the bonus system that got us here. No incentives without disincentives: capitalism is about rewards and punishments, not just rewards.
5. Counter-balance complexity with simplicity. Complexity from globalisation and highly
networked economic life needs to be countered by simplicity in financial products. The complex economy is already a form of leverage: the leverage of efficiency. Such systems survive thanks to slack and redundancy; adding debt produces wild and dangerous gyrations and leaves no room for error. Capitalism cannot avoid fads and bubbles: equity bubbles (as in 2000) have proved to be mild; debt bubbles are vicious.
6. Do not give children sticks of dynamite, even if they come with a warning. Complex derivatives need to be banned because nobody understands them and few are rational enough to know it. Citizens must be protected from themselves, from bankers selling them “hedging” products, and from gullible regulators who listen to economic theorists.
7. Only Ponzi schemes should depend on confidence. Governments should never need to “restore confidence”. Cascading rumours are a product of complex systems. Governments cannot stop the rumours. Simply, we need to be in a position to shrug off rumours, be robust in the face of them.
8. Do not give an addict more drugs if he has withdrawal pains. Using leverage to cure the problems of too much leverage is not homeopathy, it is denial. The debt crisis is not a temporary problem, it is a structural one. We need rehab.
9. Citizens should not depend on financial assets or fallible “expert” advice for their retirement. Economic life should be definancialised. We should learn not to use markets as storehouses of value: they do not harbour the certainties that normal citizens require. Citizens should experience anxiety about their own businesses (which they control), not their investments (which they do not control).
10. Make an omelette with the broken eggs. Finally, this crisis cannot be fixed with makeshift repairs, no more than a boat with a rotten hull can be fixed with ad-hoc patches. We need to rebuild the hull with new (stronger) materials; we will have to remake the system before it does so itself. Let us move voluntarily into Capitalism 2.0 by helping what needs to be broken break on its own, converting debt into equity, marginalising the economics and business school
establishments, shutting down the “Nobel” in economics, banning leveraged buyouts, putting bankers where they belong, clawing back the bonuses of those who got us here, and teaching people to navigate a world with fewer certainties.
Then we will see an economic life closer to our biological environment: smaller companies, richer ecology, no leverage. A world in which entrepreneurs, not bankers, take the risks and companies are born and die every day without making the news."
Iar pentru a incheia intr-o cheie de un scepticism definitiv si cu o senzatie de convingere absoluta legata de conspiratia mondiale ce ne afecteaza pe toti actualmente si pe care acum o numim "criza financiara", iaca ce spune Mana Ciutacu la ea pe blog, preluata dintr-o alta carte, din categoria "filosofie si politica".
Cu alte cuvinte, recomandarile neverificate ale zilei, dar pe care promit sa le verific cat de repede, ar fi doua (carti), si anume:
Doctrina Socului - Nasterea Capitalismului Dezastrelor - Naomi Klein si
The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable - Nassim Nicholas Taleb.
Extrem de util si interesant articolul. Atat de interesant incat imi voi permite sa-l preiau la randu-mi, citat initial de Razvan din Financial Times.
Intr-un singur aspect cred eu ca devenim insa nerealisti. Vorbim si ne asteptam din partea executivului actual sau chiar a oricaror factori de decizie din Romania la bun simt ??? Fie el si bun simt economic sau antreprenorial dar totusi, persist in uimire: bun simt la noi ?
Iaca si zicerile dlui Nassim Nicholas Taleb.
"1. What is fragile should break early while it is still small. Nothing should ever become too big to fail. Evolution in economic life helps those with the maximum amount of hidden risks – and hence the most fragile – become the biggest.
2. No socialisation of losses and privatisation of gains. Whatever may need to be bailed out should be nationalised; whatever does not need a bail-out should be free, small an riskbearing. We have managed to combine the worst of capitalism and socialism. In France in the 1980s, the socialists took over the banks. In the US in the 2000s, the banks took over the government. This is surreal.
3. People who were driving a school bus blindfolded (and crashed it) should never be given a new bus. The economics establishment (universities, regulators, central bankers, government officials, various organisations staffed with economists) lost its legitimacy with the failure of the system. It is irresponsible and foolish to put our trust in the ability of such experts to get us out of this mess. Instead, find the smart people whose hands are clean.
4. Do not let someone making an “incentive” bonus manage a nuclear plant – or your financial risks. Odds are he would cut every corner on safety to show “profits” while claiming to be “conservative”. Bonuses do not accommodate the hidden risks of blow-ups. It is the asymmetry of the bonus system that got us here. No incentives without disincentives: capitalism is about rewards and punishments, not just rewards.
5. Counter-balance complexity with simplicity. Complexity from globalisation and highly
networked economic life needs to be countered by simplicity in financial products. The complex economy is already a form of leverage: the leverage of efficiency. Such systems survive thanks to slack and redundancy; adding debt produces wild and dangerous gyrations and leaves no room for error. Capitalism cannot avoid fads and bubbles: equity bubbles (as in 2000) have proved to be mild; debt bubbles are vicious.
6. Do not give children sticks of dynamite, even if they come with a warning. Complex derivatives need to be banned because nobody understands them and few are rational enough to know it. Citizens must be protected from themselves, from bankers selling them “hedging” products, and from gullible regulators who listen to economic theorists.
7. Only Ponzi schemes should depend on confidence. Governments should never need to “restore confidence”. Cascading rumours are a product of complex systems. Governments cannot stop the rumours. Simply, we need to be in a position to shrug off rumours, be robust in the face of them.
8. Do not give an addict more drugs if he has withdrawal pains. Using leverage to cure the problems of too much leverage is not homeopathy, it is denial. The debt crisis is not a temporary problem, it is a structural one. We need rehab.
9. Citizens should not depend on financial assets or fallible “expert” advice for their retirement. Economic life should be definancialised. We should learn not to use markets as storehouses of value: they do not harbour the certainties that normal citizens require. Citizens should experience anxiety about their own businesses (which they control), not their investments (which they do not control).
10. Make an omelette with the broken eggs. Finally, this crisis cannot be fixed with makeshift repairs, no more than a boat with a rotten hull can be fixed with ad-hoc patches. We need to rebuild the hull with new (stronger) materials; we will have to remake the system before it does so itself. Let us move voluntarily into Capitalism 2.0 by helping what needs to be broken break on its own, converting debt into equity, marginalising the economics and business school
establishments, shutting down the “Nobel” in economics, banning leveraged buyouts, putting bankers where they belong, clawing back the bonuses of those who got us here, and teaching people to navigate a world with fewer certainties.
Then we will see an economic life closer to our biological environment: smaller companies, richer ecology, no leverage. A world in which entrepreneurs, not bankers, take the risks and companies are born and die every day without making the news."
Iar pentru a incheia intr-o cheie de un scepticism definitiv si cu o senzatie de convingere absoluta legata de conspiratia mondiale ce ne afecteaza pe toti actualmente si pe care acum o numim "criza financiara", iaca ce spune Mana Ciutacu la ea pe blog, preluata dintr-o alta carte, din categoria "filosofie si politica".
Cu alte cuvinte, recomandarile neverificate ale zilei, dar pe care promit sa le verific cat de repede, ar fi doua (carti), si anume:
Doctrina Socului - Nasterea Capitalismului Dezastrelor - Naomi Klein si
The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable - Nassim Nicholas Taleb.
duminică, 19 aprilie 2009
Everybody wants to be...O'Malley the alley cat
Chiar si jupanul meu co-locatar ! Parol !
Caci el e un meserias: Thomas O'Malley, the alley ...hm...cat ! Cine n-ar vrea sa fie o felina talentata marca "Aristocat" ?
Geniali muzicieni si un omagiu ce se cuvine batranului Disney ! Vin si intreb retoric: ce va atinge mai mult Pokemon sau ce vedeti mai sus ? Sunt eu din generatia deja trecuta ? Am un amic ce isi sarbatoreste ziua de nastere azi. Frumoasa coincidenta anul asta, la multi ani C ! Ce vezi mai sus este si pentru tine, pentru generatia noastra depasita.... !
Caci el e un meserias: Thomas O'Malley, the alley ...hm...cat ! Cine n-ar vrea sa fie o felina talentata marca "Aristocat" ?
Geniali muzicieni si un omagiu ce se cuvine batranului Disney ! Vin si intreb retoric: ce va atinge mai mult Pokemon sau ce vedeti mai sus ? Sunt eu din generatia deja trecuta ? Am un amic ce isi sarbatoreste ziua de nastere azi. Frumoasa coincidenta anul asta, la multi ani C ! Ce vezi mai sus este si pentru tine, pentru generatia noastra depasita.... !
Hristos a inviat !
Si noi toti odata cu el ! Fie ca lumina sacra sa ne lumineze tuturor un pic mai mult sufletele si mintile ravasite ... macar pentru cateva zile !
Sarbatori cu liniste va doresc !
Sarbatori cu liniste va doresc !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
