Insula mea cu... aristo-chats

Cam asa ar putea suna un rezumat al we meu....

Pe langa lectura, mai mult sau mai putin inspirata a noilor titluri achizitionate sapamana trecuta de la Carturesti (foarte ieftin in comparatie cu titlurile comercializate in librariile Humanitas), adica:

"Comert si Loisir in vechiul Bucuresti" al Leliei Zamani si

"Bucurestiul Subteran - cersetorie, delicventa, vagabondaj" al lui Adrian Majuru

am fost la film... Mda, a doua recomandare de mai sus ar fi putut sa prevesteasca alegerea aparent neinspirata a filmului..

Si cum eram doua blonde, una mai batrana si de-a dreptul platinata in suflet, fara sa ne informam sau macar sa citim si noi un synopsis, am intrat la "Shutter Island" pentru ca "merita, am auzit eu pe la cunostine si pe bloguri ;) !" si doar "e asa mare succes de box-office".

Ce pot sa spun, acum, dupa vizionarea aparent chinuitaoare intr-o sambata seara, cu prietenii, este un simplu: Wow, chiar merita vazut, incercat, rumegat, digerat cu atentie ... ! Asta noapte, dupa vizionare, ma pregateam sa ma declar traumatizata si rascolita, ca doar si Di Caprio si chiar genialul Scorsese ziceau ca nici lor nu le-a fost usor.

Bine ca in ultima vreme, cu multumiri netarmurite specialistilor din viata mea, eu dorm foarte bine, sunt mult mai linistita si impacata cu propriile rani si belele din trecut si azi-dimineata (pe la pranz ;)), la trezire, negura din insule tenebroase si minti intunecate si rasucite, s-a evaporat in soarele promitator al "babei" alese de mine anul asta (surprinzator nu ? ...mai ales daca ne uitam la prognozele meteo...).

Si, deschizand companionul nelipsit al diminetilor de week-end, daunatorul televizor, chiar pe TVR3, ma uimeste un documentar frantuzesc despre ... hm....angajatii felini ai Muzeului Hermitage.

Da, sunt 250 de mitze, nici mai mult, nici mai putin conform unui decret al Imparatesei Elisabeta cea Mare, de acum aproximativ 250 de ani. Sigur, ele sunt pisicile "in portie" pentru care conducerea actuala a muzeului are buget, caci documentarul ne spune ca pisici abandonate sunt aduse in permanenta la Muzeu. Sarcina lor initiala era sa protejeze palatul de iarna al tarilor de rozatoare si pentru a nu depasi numarul stabilit clar nu puteau ramane "rezidente" la palat decat daca erau sterilizate / castrate ! (tot prin decret imparatesc).

Imparateasa Elisabeta nu era un mare fan al felinelor caci ele erau doar animale domestice utile, nu de companie precum cainii. Ei bine partial as fi de acord, partial nu. Si jupanul meu blanos a fost de parere ca specia din care nu mandrie face parte ne este foarte utila, dar nu neaparat la starpit rozatoare si vietuitore daunatoare si nefericit aciuate prin subsoluri.

Pentru mine, in ultimii 10 ani, cei doi patrupezi mustaciosi din viata mea au fost si prieteni si terapeuti....si uite azi, cei mai linistiti si potriviti companioni pentru un sfarsit de week-end relaxant, oaza mea de liniste, modelul meu de "aristocratie" si eleganta naturala !

P S :

Oricat de tentata am fost in ultima vreme, dupa cum probabil ati remarcat deja, am tinut-o in recomandari culturale si "Din timpul liber personal" evitand din toate puterile comentarii si pareri (unele destul de clar definite) pe care le am despre mediul politic, social, viata pe care mi-o duc in ultima vreme (da, tot cu cifre, taxe si lupte inutile intr-o tara intr-o cadere din ce in ce mai accelerata). Intre timp (chiar in week-enduri) partide de opozitie isi schimba sau confirma conduceri tinere si promitatoare. Mai mai ca iti vine sa te entuziasmezi si sa speri. Parc-parca simti ca, vorba lui Mircica Badea, "te ia de jos" un val de entuziasm si optimism odata cu primavara ce ne va lovi inevitabil. Ma abtin de la incantari si pareri exprimate entuziast. Inca mai ling niste rani si platesc oaresce porniri publicistice, bloggeristice de activism social daunator si periculos pentru existenta mea profesionala (am abandonat demult ideea de "cariera").